Atenție, cui deschideți poarta! Umblă falși angajați RAJA care vor să vă păcălească

2356
1

Articole de la același autor

Mai mulți constănțeni au fost păcăliți zilele acestea de doi bărbați care au pretins că sunt angajați ai RAJA și le-au cerut bani pentru a le schimba apometrele. Conducerea companiei de apă spun că respectivii nu reprezintă RAJA și că astfel de proceduri nu fac parte din activitatea RAJA.

"În ultimele zile, la sediul S.C. RAJA S.A. s-au primit mai multe sesizări legate de faptul că doi bărbați bat la porțile abonaților din Constanța, din zona Dacia și cartierul Coiciu - Anadalchioi, și se prezintă ca fiind angajați la S.C. RAJA S.A.. Cei doi poartă salopete de culoare albastră și, sub pretextul necesității schimbării contorului, bărbații cer anumite sume de bani, în jurul a 150 lei. În schimbul banilor, cei doi escroci promit că vor veni în termen de o săptămână să schimbe contorul", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Potrivit acesteia, cele două persoane circulă cu o mașină marca Dacia de culoare bleumarin, cunoscut fiind faptul că S.C. RAJA S.A. are în dotare, pe partea de autoturisme, numai mașini Dacia Logan bleumarin. Mai mult, sesizările au venit din partea unor abonați în vârstă, ceea ce denotă că escrocii, pe lângă obținerea unor sume de bani necuvenite, încearcă să pătrundă prin această metodă și în casele celor bătrâni, care, în anumite situații, nu pot riposta.

"Atragem atenția tuturor abonaților să fie foarte atenți la situațiile de acest gen și să anunțe imediat Poliția. Angajații S.C. RAJA S.A. nu prestează niciun serviciu pe teren la abonați, inclusiv schimbarea contorilor contra cost. Mai mult, demontarea aparatelor de măsură se face doar în situația în care abonații au făcut o cerere scrisă către S.C. RAJA S.A. în acest sens, iar la consumatorul respectiv s-a făcut și o verificare de către reprezentanții Corpului de Control din cadrul companiei, verificare în urma căreia se întocmește și un proces verbal de constatare care atestă sau nu necesitatea schimbării contorului. Cu atât mai mult, în situațiile în care abonații se trezesc la ușa lor cu persoane care susțin că sunt de la RAJA și au venit să schimbe contorul, fără ca ei să fi solicitat în scris acest lucru să anunțe de urgență Poliția prin telefonul unic de urgență 112", mai spune reprezentantul RAJA.

Conducerea societății a depus deja la Poliția Municipiului Constanța o sesizare pentru identificarea celor doi bărbați și pentru prevenirea săvârșirii acestor infracțiuni. 

Comentează știrea

Relu
23 noiembrie 2014
Cele mai noi locuri de munca

Cele mai noi locuri de munca! NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014
Stire din Social : Atenție, se oprește apa în Cumpăna!
Miercuri, 19 Noiembrie 2014
Stire din Social : Atenție se oprește apa în Techirghiol!
Miercuri, 19 Noiembrie 2014
Stire din Social : Lucrări RAJA. Fără apă, la noapte
Pagina a fost generata in 0.4717 secunde