"Aseară, tata m-a bătut cu firul de la încărcătorul de telefon. Și eu nu am greșit cu nimic". Poveștile triste ale copiilor abuzați

3444

Articole de la același autor

"Aseară, tata m-a bătut cu firul de la încărcătorul de telefon. Acum am dungi pe spate și pe picioare. Și eu nu am greșit cu nimic. Îmi terminasem temele și mă jucam pe telefon când el a venit de la serviciu. Nici nu m-a ascultat, direct a început să mă lovească. A țipat. 


Mama a vrut să îl oprească și a lovit-o și pe ea. I-a spart buza. Apoi m-a încuiat în cameră și nu mi-a dat voie să ies. Am plâns toată noaptea, iar dimineață s-a comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat", povestea Mihai, de curând, la Telefonul Copilului. Băiatul are 10 ani, este din Constanța și a sunat doar ca să-și spună oful și să poată fi ascultat. Însă astfel de povești triste sunt foarte multe.


Constanța ocupă un rușinos loc pe podium, în topul județelor cu cele mai multe cazuri de abuzuri asupra copiilor. Bilanțul anului 2016 al Asociației Telefonul Copilului arată că județul nostru se află pe locul al doilea, după județul Vrancea și înainte de județul Teleorman, în ce privește numărul de cazuri semnalate. Și mai grav este că situațiile de abuz s-au înmulțit alarmant, cele mai multe făcând referire la abuzuri fizice.


Copii agresați fizic
În anul 2016, la Telefonul Copilului 116111, s-au înregistrat 4.565 de cazuri de violență, abuz și discriminare. Comparativ cu anul precedent, creșterea numărului cazurilor este de 45,24 la sută. Forma de abuz preponderent semnalată la Telefonul Copilului este agresiunea fizică, prezentă în 1.877 de cazuri, cu 46,75 la sută mai multe față de anul 2015.


"Numărul cazurilor de abuz înregistrate la Telefonul Copilului a crescut constant, iar acest lucru nu face decât să oglindească problemele în continuă creștere în societatea românească. Faptul că din ce în ce mai multe persoane au încredere să apeleze 116111 și să raporteze abuzuri asupra copiilor este de bun augur și semnifică faptul că mentalitățile s-au schimbat și că nu mai trăim aceeași resemnare în fața suferinței, mai ales din partea copiilor. 


Totuși, luna aceasta se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment în care constatăm că aderarea a condus mai mult la alinierea legislației naționale la cea europeană și mai puțin, însă, la modalități concrete de aplicare a acesteia. Mai mult decât atât, la nivel social, abuzurile la adresa oricărei persoane, copil sau nu, ar trebui să se lovească de toleranță zero", este de părere Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului. 


Din ce în ce mai multe cazuri de bullying
Potrivit acesteia, problemele semnalate au fost legate de nevoia de comunicare cu privire la exprimarea propriilor gânduri, temeri, sentimente legate de familie, probleme specifice adolescenților (criză de identitate, probleme sentimentale, dificultăți în relaționare, anxietăți), disfuncționalități în familie, depresii și tulburări de comportament și comportamente neadecvate manifestate prin gânduri/gesturi extreme.


Principalele forme de abuz sesizate au fost: molestarea fizică (37,32%), abuzul emoțional (25,93%) și neglijarea (24,11%). De asemenea, sesizările legate de fenomenul bullying au înregistrat o creștere în procentaj de 25,41 la sută față de anul trecut, respectiv 1.545 de cazuri. 


Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm în procentaj de 42,98 la sută, loviri, îmbrânciri în procentaj de 38,58 la sută și intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social în procentaj de 18,44 la sută.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.249 secunde