Apel umanitar. Irina are nevoie de ajutor ca să își recupereze aripile

186
Apel umanitar. Irina are nevoie de ajutor ca să își recupereze aripile - irina-1502875344.jpg

Articole de la același autor

Irina Florea este o fetiță curajoasă care duce o luptă crâncenă cu o boală care i-a frânt aripile, la doar 9 ani. A crescut într-o familie iubitoare, alături de soră și fratele mai mici, bucurându-se de copilărie, însă, cu cinci luni în urmă, timpul s-a oprit în loc pentru ea. După un șir de investigații s-a pus diagnosticul crunt de Meduloblastoma (tumoare maligna de trunchi cerebral gr IV), o formă foarte agresivă de cancer. 


Pe 10 și 17 februarie 2017 i s-au efectuat două intervenții chirurgicale la noi în țara, după care tumoarea a fost îndepărtată în totalitate. Și-a revenit foarte greu, a învățat să meargă, să înghită și să vorbească din nou, dar nu până la capăt. A urmat apoi o luna și jumătate de radioterapie, iar pe viitor are nevoie de chimioterapie și transplant. Șansele de vindecare pentru Irina sunt mult mai mari dacă își va continuă tratamentul. Costurile sunt însă foarte mari pentru veniturile modeste ale familiei, dar aceștia luptă din răsputeri să-și țină copilă în viață.


Cum poate fi ajutată Irina: Trimite SMS cu mesajul IRINA, LA 8832 și donează 2 EURO.
Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 15 august – 14 septembrie. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În retelele Telekom ,Orange și Digi Mobil, pentru cartele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartelele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr oferit gratuit cu sprijinul asociației Salvează o inimă.


Donații se pot face și în conturile:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8479 secunde