Apa din localitatea Mihail Kogălniceanu, dezinfectată cu ultraviolete

239

Articole de la același autor

• RAJA a inaugurat o nouă stație de epurare, realizată pe fonduri europene


Locuitorii din comuna Mihail Kogălni-ceanu au, de câteva zile, cea mai nouă stație de epurare din zona Dobrogei. RAJA a construit în apropierea localității o stație modernă care preia apa murdară, o curăță și o redă naturii în pârâul Agi Cabul. Cea mai mare parte din investiție a fost susținută cu bani europeni. 


"De la demararea la nivel național a Programului Operațional Sectorial MEDIU 2007 - 2013, SC RAJA SA s-a implicat în mod semnificativ în absorbția fondurilor europene, prin derularea de proiecte care să asigure îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și de protecție a mediului. Printre investițiile derulate în cadrul acestor Proiecte se regăsește și Stația de Epurarea Mihail Kogălniceanu, lucrări de care beneficiază locuitorii din zona localității Mihail Ko-gălniceanu", explică directorul general al RAJA, Felix Stroe.


La sfârșitul anului 2010, RAJA a obținut finanțarea proiectului "Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din regiunea Constanța - Ialomița", proiect ce include 41 de contracte de lucrări și cinci contracte de servicii, în valoare de 1.017.320.567 de lei. Contractul de lucrări "Stație de Epurare Nouă, inclusiv treaptă terțiară - localitatea Mihail Kogălniceanu", cuprins în respectivul proiect, are valoarea de 15.181.188,41 lei, iar cofinanțarea RAJA este de 4.520.000 lei.


Cea mai curată apă
Noua stație este amplasată în apropierea emisarului, pârâul Agi Cabul, la o distanță de aproximativ 2,5 kilometri de localitatea Mihail Kogălniceanu și a fost proiectată pentru un număr de 12.490 de locuitori echivalenți. 


Apele uzate colectate din localitate, dar și de la nivelul bazei militare și de la unitățile industriale din zonă sunt pom-pate către stația de epurare printr-o stație de pompare nouă. Practic, stația epurează un debit maxim de 2.425 de metri cubi de apă pe zi, îndeplinind standardele actuale privind protecția mediului.


"Este una dintre cele mai moderne stații de epurare din țară. Avem treapta mecanică, în care se separă reziduurile solide, apoi treapta biologică și treapta de tratare a nămolului, care include și o stație de pompare nămol biologic, dar și o hală de deshidratare a nămolului. De asemenea, există și o treaptă de tratare pe bază de ultraviolete, care face o dezinfecție a apei gata epurate. Acest lucru înseamnă că sunt înlăturați 99,9 la sută din germeni. Deversăm astfel o apă foarte curată în pârâul din zonă", a precizat șeful Secției Stații de Epurare din cadrul RAJA, Roxana Manea.


Prezent la inaugurarea stației de epurare, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, s-a arătat încântat de modul cum au fost folosiți banii și a declarat că RAJA se află pe locul al cincilea pe țară la atragerea de fonduri europene, cu un total de peste 250 de milioane euro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1428 secunde