Agenții economici din Constanța țin la "blat" locurile de muncă disponibile. "Le este frică că le trimitem noi oameni"

944
6
Agenții economici din Constanța țin la

Articole de la același autor

Deși nedeclararea locurilor de muncă poate fi sancționată cu amenzi de până la 5.000 de lei, agenții economici din județul Constanța ignoră cu bună știință această obligație, spunând de cele mai multe ori că au "uitat" să facă publice posturile libere. 


Potrivit actualei legislații, locurile de muncă vacante sunt acele locuri de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum și locurile de muncă nou create. Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante, precum și a ocupării acestora ar trebui să se facă, teoretic, înștiințând și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). 


De precizat că, această comunicare trebuie făcută în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea posturilor, iar ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate trebuie realizată în termen de o zi de la data ocupării acestora. De asemenea, obligația menționată este valabilă și dacă ocuparea s-a produs în termenul de cinci zile menționat. 


Din păcate, patronii constănțeni sunt indiferenți în fața legii și fac numai ce vor ei. "Mulți dintre ei nu comunică locurile bune de muncă și aici facem referire mai ales la agenții din port, motiv pentru care în perioada imediat următoare vom purta o discuție cât se poate de serioasă cu ei, pentru a înțelege ce trebuie să facă atunci când au nevoie de personal. Mai mult decât atât, ei trebuie să conștientizeze și riscurile la care se supun dacă nu ne transmit locurile vacante. Oricum, părerea mea este că agenți economici mai indisciplinați ca cei din Constanța nu există. În primul rând, cred că lor le este frică că le trimitem noi oameni. Noi nu le impunem absolut nimic, ei pot angaja pe cine vor", a declarat pentru "Cuget Liber", directorul AJOFM, Gheorghe Bușu. 


Hotelierii angajează elevi și studenți fără să-i declare
Acesta a mai spus că angajatorii au obligația să se prezinte la AJOFM cu cei pe care îi angajează, pentru ca aceștia să poată fi înscriși în baza de date și să li se înmâneze repartiția pentru acel loc de muncă. 


Referitor la faptul că patronii omit să mai treacă pe la Șomaj atunci când au locuri de muncă vacante, Bușu este de părere că ce fac ei nu este deloc normal. "Cu această situație ne confruntăm și în alte domenii. Spre exemplu, litoralul declară doar 10% din locurile de muncă vacante, mai ales că în sezonul estival sunt angajați mulți elevi și studenți, iar nimeni nu are o evidență clară a acestora. Când ne deplasăm pe litoral, noi îi vedem că lucrează, însă ca să le dăm amenzi angajatorilor, trebuie să avem martori că i-am găsit pe acești tineri la locul de muncă", a precizat șeful AJOFM. 


Întrebați de ce nu își declară numărul total de salariați, unii spun că nu știau că au obligativitatea de a comunica locurile de muncă vacante, deși își trimit periodic oameni în șomaj. În concluzie, foarte multe persoane sunt angajate fără a fi declarate, motiv pentru care con-ducerea AJOFM își exprimă dorința de a-și putea trimite inspectori pe teren, în controale comune cu cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a pune capăt acestui fenomen de muncă nedeclarată. 


v v v


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește angajatorilor, persoane fizice sau juridice, care angajează personal că potrivit legislației în vigoare, Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, au obligația să comunice la agenția în a cărei rază își au domiciliul toate locurile de muncă vacante, nu doar ce vor ei.




Comentează știrea

dan
20 februarie 2017
trist oras

este un oras de rahat, fara locuri de munca, cel mai slab economic dintre orasele mari ale tarii. invartitul cheii pe marginea DN-urilor este singura ocupatie mai acatarii.... si asta doar 2 luni/an

De ce nu aplicati legea ???????
20 februarie 2017
Pt makedonul care conduce Agentia de ocupare a fortei de munca

Daca esti directorul Agentiei, spune.ne cate amenzi ai dat la firmele care nu au raportat locurile vacante? Daca dadeai amenzi la cateva din firmele mari doar, se afla si incepeau hotii, pardon patronii de firme sa le raporteze la Agentie. De ce nu aplicati legea, caci lege aveti, nenorocitilor? De ce luati salarii de directori de Agentie?

Constantean
20 februarie 2017
Bravo

http://www.dailymail.co.uk/news/article-4240294/Cambridge-locals-catch-beggars-feigning-homelessness.html

Dude
20 februarie 2017
E mafia sclavilor

Machidonii si cu sistemul psd,tine orasul pe butuci,au cumparat tot orasul si au nevoie de sclavii,sa lucreze pe salariu minim,cele mai mici salarii si tot ei se plang ca nu vrea lumea sa lucreze degeaba

Dude
20 februarie 2017
E mafia sclavilor

Machidonii si cu sistemul psd,tine orasul pe butuci,au cumparat tot orasul si au nevoie de sclavii,sa lucreze pe salariu minim,cele mai mici salarii si tot ei se plang ca nu vrea lumea sa lucreze degeaba

Din cauza tampitilor pe carei angajeaza pe spaga au ajuns atat de rau firmele. Dar sunt atat de prosti ca nu.si dau seama
20 februarie 2017
De ce nu vreti sa stopati coruptia din cta?

Daca nu scot posturile libere si nu le declara la Agentie inseamna ca le dau pe spaga. In acest caz trimiteti-le procurorii pe cap, nu mai are sens sa-i amendati.

Articole pe aceeași temă

Luni, 13 Februarie 2017
Stire din Social : Vrei să te angajezi? Acum ai șansa
Joi, 09 Februarie 2017
Stire din Social : Cum devii rapid coafeză sau pizzar
Miercuri, 08 Februarie 2017
Stire din Social : Vrei să te angajezi? Acum ai șansa
Pagina a fost generata in 0.3383 secunde