Acțiuni de dezinsecție în toată Constanța!
Articole de la același autor
Plaja "Trei papuci": bălării arse de soare, cărări pline de colb și o istorie batjocorită
08 August 2016
Taximetriștii fac legea în Gara Constanța. "Degeaba promovăm România turistică și ne comportăm ca niște țepari!"
19 Iulie 2016
Constanța nu mai vrea blocuri pe spații verzi. "Ce vom mai respira? Cum vom mai trăi?"
16 Iulie 2016
"Perla" rușinii în Mamaia. Cum a ajuns boemul complex plin de artiști o ruină plină de bălării
25 Iulie 2016
Până la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentanții Primăriei Constanța iau la rând toate cartierele municipiului pentru ample acțiuni de dezinsecție împotriva căpușelor și altor insecte.
S-a acționat deja în zona Abator, în cartierul Km 4 - 5, în zona CET, la Poarta 6, în parcul de la Casa de Cultură, în zona Dacia, dar și în cartierele Tomis I, II și III. În cursul zilei de ieri, lucrătorii au ajuns și în zona Inel, în cartierul Brătianu, în Peninsulă și în Faleză Nord. Mâine, se va lucra în Tomis Nord.
"Aceste acțiuni au drept scop menținerea unui nivel scăzut al densității insectelor de disconfort, precum și eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli. Substanțele folosite sunt biodegradabile și se numesc Deadyna și K Othrine Profi EC 250. Acestea sunt avizate de Inspectoratul de Sănătate Publică București, având o sferă largă de acțiune destinată combaterii insectelor care produc disconfort, cum ar fi țânțari, muște, căpușe, gândaci, furnici etc", explică reprezentanții Primăriei Constanța.
Aceștia recomandă apicultorilor și sericicultorilor de pe raza municipiului să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase, în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public. De asemenea, populația ar trebui să ia măsuri suplimentare, cum ar fi folosirea cremelor și spray-urilor cu substanțe repelente și aplicarea de zgărzi antiparazitare la câini.
"Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze acțiuni de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatori autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar", mai adaugă reprezentanții primăriei.

Comentează știrea
Teologu Vasile
24 august 2016
Dezinsectie
In articolele dvs despre dezinsectie mentionati ca procedati la cuprinderea in actiune a unor cartiere,omitand cartierul Tabacarie.Deasemeni precizati ca edilisa-si procure ceice locuiesc la curte substante pentru dezinsectia gospodariilor.E bine,atunci pentru ce platesc tacxe si impozite locale?Pe strazi de ce nu se trece pentru a se face dezinsectie?De fapt de ce ma mir ca nici toaletarea pomilor care incurca cablurile electrice nu se face.
Articole pe aceeași temă
Marţi, 12 Iulie 2016
Marţi, 28 Iunie 2016
Marţi, 26 Mai 2015
Vineri, 22 Mai 2015
Marţi, 24 Iunie 2014
Miercuri, 27 Iulie 2016
Luni, 11 August 2014
Marţi, 10 Iunie 2014