A fost simplificată procedura de încasare a taxei de deșeuri

154
A fost simplificată procedura de încasare a taxei de deșeuri - spit-1475856364.jpg
Constănțenii care datorează taxa pentru deșeuri inerte vor avea mai puține hârtii de pregătit. SPIT a simplificat procedura de încasare a taxei și a eliminat cererea pentru acordarea autorizației de deșeuri inerte și Procesul verbal de predare-primire.


"Amintim că plata taxei deșeuri inerte și eliberarea autorizațiilor deșeuri inerte se efectuează atât la ghișeele instituției, cât și la punctul de încasare la Poarta 9 de acces în Portul Constanța, deschis publicului de luni până vineri în intervalul orar 8,00 - 16,00", explică directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun.


Potrivit acesteia, cuantumul taxei rămâne neschimbat, fiind de trei lei pe tonă sau fracție de tonă deșeu inert, iar în vederea eliberării autorizației deșeuri inerte solicitantul va prezenta o copie a certificatului de înmatriculare a societății, respectiv cartea de identitate și o copie a certificatului de înmatriculare/cărții de identitate a autovehiculului pentru care se urmărește obținerea autorizației, documentul de plată și alte copii ale documentelor legale relevante.


Contravaloarea taxei poate fi achitată prin numerar sau POS la ghișeele SPIT, prin numerar la punctul de încasare de la Poarta 9 de acces în Portul Constanța sau prin ordin de plată în contul Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, beneficiarul sumelor fiind Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal:4785631.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5652 secunde