110 ani la Mamaia - O poveste fără sfârșit!

541
110 ani la Mamaia -  O poveste fără sfârșit! - 110animamaia-1470760985.jpg
La mijlocul lunii august, stațiunea Mamaia împlinește venerabila vârstă de 110 ani. Mamaia continuă să fie o legendă istorică pentru Constanța, având o evoluție pe care au trăit-o, de-a lungul celor 110 ani de existență, milioane de turiști, constănțeni, personalități care vară de vară au gustat din culoarea distracției și a mării care se îmbină perfect cu cerul.

Pentru a marca aniversarea celor 110 ani, Asociația Litoral - Delta Dunării organizează luni, 15 august, pe scena de la Piațeta Cazino, un eveniment intitulat "110 ani la Mamaia - O poveste fără sfârșit", care le va oferi turiștilor și constănțenilor momente de teatru, un concert marca Damian Drăghici & Brothers și multe alte surprize.

Întoarcerea la origini va fi scoasă în evidență prin piesa de teatru "Mamaia în costum de baie", în regia lui Lucian Iancu, o succesiune de imagini a ceea ce a însemnat evoluția costumelor de baie. De asemenea, de-a lungul întregii săptămâni, vor fi organizate numeroase alte evenimente care aduc un omagiu stațiunii Mamaia, perla de la malul mării. Tot la Piațeta Cazino, începând de astăzi, "Festivalul verii" continuă seria de seri culturale, cu teatru și muzică.

"În 1906, avea să se nască perla de la malul mării, frumoasa noastră stațiune Mamaia, care, anul acesta, ajunge la incredibila vârstă de 110 ani. Scopul stațiunii rămâne același și peste ani, toate eforturile de promovare și dezvoltare îndreptându-se spre turiștii români, străini și, bineînțeles constănțenilor noștri. Este, de fapt, ziua tuturor celor care, an de an, aduc o contribuție considerabilă dezvoltării și evoluției stațiunii, agenților economici și tuturor partenerilor și membrilor Asociației Litoral - Delta Dunării, care au același țel, atragerea turiștilor în fiecare sezon estival. Anul acesta, aducem pe scena de la Piațeta Cazino nume consacrate din muzică și teatru, eveniment la care sunt așteptați toți cei prezenți în perioada aceasta în vacanță sau concediu în stațiunea Mamaia", declară Oana Vorniciuc, reprezentantul Asociației Litoral - Delta Dunării. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4758 secunde