Spitalul CF Constanța, la limita subzistenței

436
1

Articole recomandate

r Deși unitatea sanitară arată dezastruos, necesitând reparații capitale, pacienții au încredere în medici și vin pentru tarifele mici

Joi, ora 13,00. Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța face eroic față celor 34 de grade din aer, ușile larg deschise așteptând să intre pentru tratare potențialii bolnavi. Scările până la intrare se urcă ușor, însă rampa pentru persoanele cu handicap e ruginită și mult prea abruptă pentru a fi urcată chiar și de cele mai performante modele de cărucioare cu rotile. Două automate de cafea la intrare, o farmacie și un birou de informații ocupă holul pustiu, care însă constituie partea cea mai modernizată și mai atractivă a clădirii.

Un tânăr se învârte dezorientat în jurul biroului de informații - "Nu vin des pe aici, am acum nevoie de o hârtie pentru examenul de conducere!", ne-a spus parcă întrebându-ne și pe noi ce căutăm acolo. Pe pereții cu var alb, scorojit, numeroase afișe interzic fumatul în unitate, însă dacă o iei pe unul din holurile de la parter, simți miros vag de tutun. Toate geamurile din spital sunt larg deschise, dar atmosfera rămâne înnăbușitoare. "Măcar dacă aveau și ei aer condiționat", exclamă, iritat, același tânăr. Ca și cum acesta ar fi fost singurul lucru care îi lipsea spi-talului.

Spital vechi, medici de nădejde

La etaj, priveliștea nu se îmbunătățește. Aceleași holuri goale cu pereți scorojiți, scaune cu bureți rupți de la uzajul prea îndelungat, chiuvete și toalete sparte. În întreg spitalul domnește o liniște nefirească. Ne dăm seama rapid că numeroși medici sunt în concediu. Cu toate acestea, câțiva pacienți rătăciți încearcă să-și obțină actele pentru care au venit. O femeie cu o fetiță de-o mână și cu un buchet de flori în cealaltă caută cu răbdare cabinetul unui medic. Ne spune că dorește o adeverință pentru a-și înscrie copilul la școală și că vine aici pentru că medicii sunt "de nădejde".

Intrigați de mirosul puternic de mucegai ce răzbătea de la subsol, am aruncat o privire și pe acolo. Igrasie și pânze de păianjen pe pereți, gunoaie pe podea, scaune rupte sunt numai câteva din aspectele care îți sar în ochi, dându-ne impresia că ne aflăm

într-o clădire părăsită și nu într-un spital de la oraș.

"Situația nu este deloc roz!"

Starea jalnică în care se prezintă spitalul este însă explicabilă prin lipsa de fonduri cu care se confruntă unitatea de ani de zile. Potrivit lui Dorel Oprea, managerul spitalului CF Constanța, deși s-au mai plătit din datorii, încă nu sunt speranțe că vor fi, în viitorul apropiat, bani suficienți pentru reabilitarea unității sanitare.

"În continuare, nu sunt fonduri. Spitalul a trecut din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Transporturilor, însă situația financiară nu s-a îmbunătățit. Din cauza arieratelor (n.r. - datorii ale spitalului), furnizorii nu mai colaborează cu noi. Deși în prezent datoriile către ANAF au scăzut, pentru că am reușit să le plătim, situația nu e deloc roz. Există propuneri, însă niciun semnal concret că acestea ar fi luate în seamă", a declarat, pentru "Cuget Liber", managerul Dorel Oprea.

Viitorul nu se anunță deci prea roz pentru spitalul CF Constanța, după cum spune chiar șeful acestuia, mai ales că fondurile sunt prea puține pentru a face planuri pe termen lung. Echipa managerială speră însă că se vor lua măsuri pentru remedierea acestei situații. Până atunci, totuși, spitalul va continua să funcționeze în aceleași condiții ca și până acum.

Nicoleta PANDELEA

Comentează știrea

pacient
2 august 2014
policlinica

Asta este Policlinica CFR de pe Bratianu

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4014 secunde