Sfatul psihologului. Ajutor pentru adolescenții care mint, chiulesc și se bat

643

Articole de la același autor

De câte ori nu ați auzit părinți care se plâng de copiii lor, care ajung la pubertate, nu ascultă, chiulesc de la școală, mint, fug de acasă, fură, beau sau se droghează. Răspunsul inevitabil pe care-l primesc acești părinți sau cu care încearcă să se îmbărbăteze este că "așa sunt adolescenții, o să le treacă". De fapt, subliniază psihologul Elena Ranga, în cazul unor astfel de ma-nifestări este nevoie de un suport specializat pentru ca atât părinții, cât și copiii să învețe să-și gestioneze emoțiile în situații concrete de viață. 


Aceste manifestări rebele, de revoltă, au la bază agresivitatea. "Agresivitatea în sine nu este doar un comportament de rănire a celuilalt, ci și o stare emoțională complexă, o structură cognitivă specifică, cu o bază mo-tivațională puternică, ce antrenează întreaga viață psihică. În esența ei, agresivitatea are un rol vital în viața omului, reprezentând mecanismul principal prin care se realizează adaptarea la mediu. Ea are un rol de sprijin al evoluției psihice și sociale, prin competitivitate și dorința de depășire a propriului statut, dar și prin asi-gurarea apărării propriei vieți și a funcționării psihice. Atât timp cât nu este scăpată de sub control, agresivitatea are o funcție pozitivă de adaptare", a expli-cat psihologul constănțean. 


În cazul adolescenților, care își conturează imaginea de sine, identitatea, agresivitatea este copleșitoare, dacă aceș-tia nu se cunosc suficient de bine. "Cu cât adolescentul se cunoaște și se acceptă mai mult, fiind conștient de el, cu cât este mai capabil să își recunoască trăirile emoționale fără a fi copleșit de acestea, cu atât mai mult el va putea să distingă modalitățile cele mai bune de a face față tumultului afectiv, discriminând reacțiile adec-vate", a adăugat Elena Ranga. 


În această perioadă sensibilă, atât părinții, cât și adolescenții au nevoie de sprijin, pentru a înțelege corect și a putea gestiona eficient situațiile prin care trec. Iar psihologul este cel care le poate oferi ajutorul necesar. "Adolescenții nu pot fi consiliați în absența părinților, pentru că fără ajutorul acestora copiii nu vor reuși să își formeze corect identitatea de sine. Iar părinții au nevoie să își cunoască copiii în procesul de creștere către viitori adulți, ghidându-i eficient. Scopul în sine este ca adolescentul în formare adult să învețe să își gă-sească modalități de a-și duce viața în acord cu nevoile sale, adaptat la mediu într-un mod sănătos", a con-cluzionat psihologul Elena Ranga. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7666 secunde