Sănătate curată! Efectele benefice ale reflexoterapiei

885
Originea reflexoterapiei nu se cunoaște cu exactitate, dar se știe că vine din China antică, unde se practica de acum 5.000 de ani. Istoria spune că reflexoterapia s-a practicat, de asemenea, și în Egiptul antic, Japonia, Persia și India.

ORL-istul american dr. William Fitzgerald a clasificat suprafața corpului în zone de comunicare, pe care "curge" fluxul de energie al unei persoane; aceste zone se termină în mâini și picioare.

Triburi primitive din Africa acordau o importanță semnificativă îngrijirii picioarelor, crezând că, dacă picioarele sunt sănătoase, corpul, mintea și spiritul ar fi, de asemenea, în echilibru.

v v v

Reflexoterapia constă în apăsarea anumitor zone de pe labele picioarelor și de pe mâini în vederea stimulării organelor corespondente. Reflexoterapia nu este doar un tratament simptomatic, ci se adresează cauzelor bolilor. Organele umane sunt interdependente în funcțiile lor, deci o disfuncție a unui organ atrage după sine alte disfuncții ale altor organe.

"Talpa piciorului reprezintă o hartă detaliată a tuturor organelor corpului. Reflexodiagnosticul se efectuează prin presarea tuturor punctelor reflexogene; într-un timp suficient de scurt, aceste puncte devin dureroase la presiune, datorită depunerilor de toxine. Ele se formează numai în acele locuri unde irigația sangvină este dificilă. Pentru a înțelege acest fenomen, să ne închipuim un curent puternic care străbate albia unui râu cărând cu el toate pietrele și mâlul. Dacă apa curge lent, cu mică intensitate, nu are putere să transporte aceste depuneri, care rămân pe loc, formând adevărate depozite. Masajul reflexogen dislocă aceste depuneri și permite circulației sangvine și energetice să le elimine și să restabilească echilibrul funcțional al organismului. Teoria reflexoterapiei dezvoltă ideea conform căreia aceste depuneri de toxine reprezintă principala cauză a îmbolnăvirilor, iar modul de viață, starea psihică și mentală, hrana și deprinderile vicioase sunt furnizorii lor.

Irigația sangvină are o importanță vitală pentru toate organele noastre, deoarece sângele este mijlocul de transport al oxigenului, hormonilor, anticorpilor și a substanțelor catabolice", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Mihaela Rodica Stanciu, coordonatorul Centrului Maetrys Med din Constanța.

v v v

Reflexoterapia nu are vârstă. Este eficientă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă. Se recomandă inclusiv nou-născuților, desigur, foarte ușor și într-un timp mult mai scurt per ședință, pen-tru o creștere și o dezvoltare sănătoasă.

Contraindicații: femei însărcinate, hemoragii, ciclul menstrual, trombo-flebită, plăgi deschise pe talpă și glezne, febră, boli infecțioase acute, boli cardiace grave, afecțiuni tumorale maligne, cangrene ale membrelor inferioare.

O ședință de masaj durează 30-40 minute; ședințele mai scurte sau mai lungi nu dau rezultatele dorite, iar o cură completă constă în 10-12 ședințe.

Centrul Maetrys Med este situat în bulevardul Mamaia, nr. 168. Programări se pot face la telefon 0735.880.282 sau 0241.879.466. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015
Stire din Sănătate : Masajul, secretul sânilor fermi
Pagina a fost generata in 0.3528 secunde