Produsele organice, mai scumpe, dar mai sănătoase

5306
Produsele organice, mai scumpe, dar mai sănătoase - a222168483af36c9ad47e59b0370953c.jpg
Românii au început să fie din ce în ce mai atenți la ce mănâncă. Dacă la ieșirile în oraș mai fac excepție și încă mai aleg produse de tip fast-food sau alimente considerate nesănătoase, acasă alimentația este din ce în ce mai corect aleasă. Printre produsele care ajung mai des, în ultima perioadă, în bucătăriile românilor sunt cele organice.

Campaniile voluntare și involuntare împotriva produselor alimentare modificate genetic sau cu adaos de chimicale încep să dea rezultate. Tot mai mulți români citesc etichetele alimentelor înainte să le cumpere și încearcă să le ia pe cele mai sănătoase. Așa se face că produsele bio și organice câștigă din ce în ce mai mult teren.
Alimentele organice sunt consi-derate mai bune pentru sănătate și mediu deoarece sunt crescute în mod natural, fără substanțe chimice. Produsele organice sunt crescute folosind metode naturale de control al culturilor, fără pesticide, iar, în cazul cărnii organice, creșterea animalelor nu se bazează pe substanțe chimice pentru a preveni bolile acestora.
Potrivit site-ului sfatulmedicului. ro, în locul substanțelor chimice, fermierii organici realizează rotația frecventă a culturilor pentru a menține la distanță insectele, folosesc fertilizatori naturali precum compost sau gunoi de grajd, folosesc soluri fără substanțe chimice, permit animalelor să petreacă mai mult timp la păscut și nu în spații închise unde bolile se pot răspândi cu ușurință, folosesc furaje organice pentru a hrăni animalele și nu folosesc anumite medicamente (inclusiv hormoni și antibiotice) pentru animale.

Gust mai bun și mai mulți antioxidanți
Decizia de a alege produsele organice este o alegere personală, bazată pe propriile nevoi și preocupări. Unele persoane pur și simplu nu doresc să consume produse care conțin pesticide sau alte substanțe chimice. Alții au motive de genul: alimentele organice au un gust mai bun sau conțin mai mulți antioxidanți.
În plus, față de avantajele legate de sănătate și gustul mai bun, există un aspect "verde" al alimentelor organice: multe persoane folosesc alimentele organice datorită unei filosofii, protejând astfel planeta. Tehnicile de cultivare organice sunt mai "sănătoase" pentru pământ, apă și hrană.
În cazul adulților sănătoși, specialiștii consideră că nu sunt necesare alimentele organice pentru o mai bună stare de sănătate, acest lucru fiind doar o chestiune de preferință. Femeile însărcinate și copiii sunt mai sensibili la efectele asupra sănătății ale pesticidelor (inclusiv afecțiuni ale sistemului nervos și probleme de comportament), deci pentru ei, alimentele organice sunt o investiție bună.

Atenție la etichete!
Pentru ca un produs să fie certificat 100% organic acesta trebuie să îndeplinească standardele stabilite de Ministerul Agriculturii. În magazine aceste produse sunt ușor de identificat întrucât prezintă etichete pe care scrie produs "bio". De reținut că produsele etichetate ca "natural" sau "fără hormoni" nu sunt neapărat organice.
În piață este deseori dificil de verificat dacă produsele au fost crescute cu adevărat organic, dar produsele din piață au tendința de a conține mai puține substanțe chimice întrucât nu sunt împachetate pentru a fi transportate pe distanțe mari. Produsele organice sunt mai scumpe întrucât prețul lor de producție este mai mare. Persoanele care au motive de sănătate să consume produse organice spun însă că efortul material merită.
Pentru a fi în beneficiul sănătății ar fi bine ca oamenii să fie mai atenți și la cantitatea de alimente pe care o mănâncă, atunci beneficiile pentru sănătate ar fi mai importante. Este de asemenea adevărat că, cu cât un aliment este mai scump, cu atât este consumat în cantitate mai mică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8031 secunde