Peste 150 de copii, trimiși acasă din cauza păduchilor

664
1
Peste 150 de copii, trimiși acasă din cauza păduchilor - paduchi-1321468573.jpg

Articole de la același autor

Odată cu începerea noului an școlar, unitățile de învățământ din județul Constanța au fost controlate în vederea supravegherii active a stării de sănătate în colectivități. În mediul urban, triajul epidemiologic a fost realizat de medicii și asistenții medicali din cabinetele școlare, iar în mediul rural, de medicii de familie.
Direcția de Sănătate Publică din Constanța informează că, în perioada 31 octombrie - 9 noiembrie, au fost verificați copiii care merg la creșă sau la cămin, preșcolarii și elevii. Controalele au fost efectuate pentru a depista și izola din timp suspecții și bolnavii de boli contagioase. Medicii au verificat 272 de creșe, centre de plasament, grădinițe, școli și licee. Aproximativ 75 de mii de elevi au fost examinați și s-au înregistrat 749 de cazuri de îmbolnăviri. Cei mai mulți dintre copii, 385, prezentau inflamații ale gâtului și 136 au fost descoperiți cu păduchi.
Cei mici au mai fost vizitați de medici la zece zile după primul examen medical, pentru scabie și pediculoză. DSP anunță că atunci au mai fost depistați 32 de copii cu păduchi și s-a înregistrat și un caz de scabie. Acești elevi au fost trimiși acasă de medici pentru tratament, iar revenirea lor în colectivitate a fost permisă numai după rezolvarea cazurilor, pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau medicul colectivității.
Conform datelor publicate de Direcția Județeană de Sănătate Publică din Constanța, anul acesta s-au înregistrat mai puține cazuri de angine, micoze, scabie și pediculoze. În aceeași perioadă din 2010, când au fost triați aproximativ 79 de mii de copii, s-au înregistrat 1.065 cazuri de îmbolnăviri.

Comentează știrea

HOR
17 noiembrie 2011
Rusine!

Rusinos!Se gaseste sapun!Sampon!Pentru toate buzunarele.De la cele mai ieftine,la cele mai scumpe.Este inadmisibil sa-ti trimiti copilul la scoala cu paduchi.Ce fel de mama esti?Sunt ocupate cu telenovelele,OTV.ul,,,Nora pentru mama'' si alte emisiuni ,,educative''!Asteapta sa le spele scoala copiii?Daca si astia se pot numi parinti...

Articole din aceeași secțiune

Joi, 17 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : România, țara cirozei
Joi, 17 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : O zi fără tutun
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Fără tutun pentru o zi
Pagina a fost generata in 1.6121 secunde