Mersul pe jos îmbunătățește memoria

588
Mersul pe jos îmbunătățește memoria - 13e2d898f2b2cd742ead895288898484.jpg
Un studiu apărut în Analele Academiei Naționale Americane de Științe arată că mersul pe jos poate îmbunătăți memoria persoanelor de peste 55 de ani.
Este primul studiu desfășurat pe adulți sănătoși de peste 55 de ani, care prezintă semne normale de atrofiere a hipocampului, regiune a creierului ce joacă un rol cheie pentru memorie, explică cercetătorii de la universitățile din Pittsburgh (Statele Unite ale Americii), Illinois și Rice (Texas), coautori ai studiului.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 120 de persoane cu vârste cuprinse între 55 și 80 de ani, care nu sufereau de demență. Jumătate dintre acestea au fost supuse unuil program de mers pe jos moderat de 40 de minute, timp de trei zile pe săptămână, iar cealaltă parte a făcut exerciții obișnuite de gimnastică.
Cercetătorii au constatat că, la persoanele care merseseră pe jos regulat, volumul hipocampului stâng și drept crescuse cu 2,12% și respectiv 1,97% după un an. În schimb, membrii grupului martor au înregistrat o scădere cu 1,40% și 1,43% a celor două regiuni cerebrale, fenomen considerat normal odată cu îmbătrânirea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 02 Februarie 2011
Stire din Sănătate : Ticurile sunt cauzate de viroze
Pagina a fost generata in 1.6238 secunde