Medicii desființează curele și pastilele de slăbit: "Dieta Dukan este periculoasă"

802
Medicii desființează curele și pastilele  de slăbit:

Articole de la același autor

Din dorința de a avea o siluetă de revistă, multe femei, tinere sau mature, aleg fie să recurgă la diete drastice, fie să înghită "pilule-minune" de slăbit. Ambele variante sunt aspru criticate de specialiști care susțin că acestea pun în pericol sănătatea pe termen lung.

Pentru un trup "tras ca prin inel" doamnele și domnișoarele recurg la gesturi dintre cele mai nesănătoase. De la diete draconice, care permit doar câteva fructe și un iaurt pe zi, și până la înfometare sau pastile de slăbit, acestea ajung să piardă controlul asupra alimentației și să capete, în loc de silueta mult visată, un organism slăbit și bolnav.

"Curele de slăbire sau dietele disociate, care «permit» doar anumite alimente, fără a ține cont de faptul că organismul are nevoie de diversitate, nu fac decât să pună în pericol sănătatea. Pe lângă acestea, în ultimii ani, pastilele de slăbit au intrat rapid în lista de favorite a femeilor. Multe dintre aceste produse promit îmbunătățiri corporale demne de invidiat, dar care nu au niciun fel de acoperire medicală. Trebuie înțeles foarte clar că nicio dietă și niciun produs pentru slăbit nu va avea efect dacă nu va fi combinat cu activitate fizică și rețineri alimentare controlate", a explicat dr. Cristina Cristache, medic primar chirurg cu competențe în nutriție și proctologie în cadrul On Clinic Constanța.

Balanța alimentară, cea mai importantă

Echilibrul alimentar pare a fi "cheia succesului", spune specialistul. De aceea, porția de mâncare consumată la o masă nu trebuie calculată la gram, ci doar aleasă în funcție de vârsta și greutatea consumatorului.

"Nu trebuie să cântărim fiecare porție de mâncare consumată, însă există un principiu alimentar, pe cât de simplu, pe atât de sănătos: o porție de carne, de exemplu, nu trebuie să depășească mărimea palmei celui care o consumă și trebuie să fie consumată cu verdeață lângă.

În același timp, din alimentație trebuie să facă parte atât fibrele, cât și proteinele și glucidele, fără a face excese de niciun fel.

De aceea, s-a dovedit că diete precum «Dukan» suprasolicită pancreasul, acest organ fiind responsabil de digestia proteinelor. De aceea, acele zile în care cura trebuie ținută doar cu produse din carne este periculoasă. Mai mult, trebuie ținut cont și de faptul că o dietă se ține la distanță de 7 ani față de precedenta, ceea ce multe dintre paciente nu știu", mai spune medicul.

Pilulele provoacă dereglări majore

Revenind la efectele pastilelor de slăbit, medicul atrage atenția că acestea pot provoca stări de agitație psihomotorie, hipertiroidism, pancreatite, anxietate, bulimie sau, la polul opus, anorexie, toate acestea fiind cauzate de substanțele periculoase pe care le conțin.

"Multe dintre produsele de pe piață conțin substanțe interzise, precum sibutramina, substanță care inhibă apetitul și afectează neurotransmițătorii de la nivelul creierului. De aceea, persoanele care vor să câștige lupta cu kilogramele în plus, trebuie să apeleze la suport specializat. Orice dietă în acest sens se va persona-liza în funcție de necesitățile organismului, de starea actuală și de kilogramele la care vrea fiecare să ajungă. Sigur că se pot utiliza și pastile de slăbit, însă nutriționiștii folosesc sau recomandă produse avizate și selectate", completează dr. Cristache.

Așadar, riscurile sunt majore și deloc de neglijat, iar decizia de a avea un corp de invidiat nu trebuie să ducă la compromiterea sănătății.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Iulie 2014
Stire din Sănătate : Cauze de infertilitate la bărbați
Sâmbătă, 19 Iulie 2014
Stire din Sănătate : Cum se realizează cura de detoxifiere
Pagina a fost generata in 0.6364 secunde