Medicamentele ieftine, scoase din farmaciile din România. "Băieții deștepți le duc acolo unde se fac bani"

2728
Medicamentele ieftine, scoase din farmaciile din România.

Articole de la același autor

Din cauză că multe medicamente s-au ieftinit foarte mult, producătorii au decis retragerea acestoram de pe piața românească,m pentru că nu mai făceau profit, punând mulți bolnavim într-o situație dificilă. 


Mai multe specialități medicale au fost afectate de această dispariție a medicamentelor, iar bolnavilor nu le-au rămas prea multe opțiuni, decât să înlocuiască medicamentele cu alte substanțe, care au aproximativ același efect, sau să treacă granița, în Bulgaria, Republica Moldova etc., unde încă se mai găsesc medicamentele de care au atâta nevoie, pentru a se menține pe linia de plutire. 


Zilele trecute, un cititor al ziarului Cuget Liber, bolnav de epilepsie, ne-a povestit despre lipsa medicamentelor pentru tratarea crizelor cauzate de această boală și despre cât de afectat este el. "Eu, dacă nu-mi iau medicamentele, o iau razna. Trebuie neapărat să se găsească o soluție și pentru noi, cât mai repede", a declarat acesta. 


Ulterior am aflat că bolnavul se referă la un medicament denumit Trileptal, care este utilizat în cazul bolnavilor ce fac crize de epilepsie și care, în principiu, nu prea au grijă de sfaturile medicului curant, după cum spune chiar dr. Adrian Barbu, medic neurolog.


Specialistul ne asigură că lipsa acestor medicamente nu cauzează prejudicii foarte mari și că există substanțe la dispoziția bolnavilor, cu efecte similare ca a medicamentelor retrase de pe piață. Cu toate acestea, Trileptalul este un medicament greu de înlocuit. 


"Într-adevăr există medicamente care au dispărut de pe piață, cum este trileptalul, însă, există alte medicamente care își fac treaba bine. Problema, în cazul epilepsiei, este că nu există o rețetă de succes, tratamentul se ajustează în funcție de fiecare pacient. Situația este delicată pentru că sunt tot felul de cazuri izolate. Mi se pare că această situație, a medicamentelor lipsă, este ca o furtună într-un pahar cu apă, pentru că, dacă pacientul ține legătura cu medicul curant, acesta îi poate prescrie un tratament care să îl țină pe linia de plutire. În același timp, acesta trebuie să respecte tratamentul și să aibă un stil de viață sănătos. Așadar, el trebuie să respecte orarul de somn, să nu consume alcool, cafea sau alți excitanți nervoși, pentru că, altfel, face crize", a declarat medicul neurolog.


"Medicamente luate de băieți deștepți, duse unde fac bani"


Așadar, soluția pentru acești pacienți ar fi ca medicul curant să le schimbe și să le ajusteze tratamentul, pentru că, după cum spune și Vasile Rizea, președinte al Colegiului Farmaciștilor din Constanța, aceste medicamente nu se găsesc de mult timp și va mai dura mult până când vor putea fi achiziționate din nou. 


"Este o mare încurcătură cu Ministerul Sănătății. Problema este că prețurile sunt foarte mici în România, iar din această cauză, aceste medicamente pleacă din țară. Medicamentele sunt luate de băieții deștepți și duse acolo unde se fac bani. Noi, ca farmaciști, nu avem nicio putere. Totul depinde de Ministerul Sănătății, care cunoaște foarte bine această probleme, pentru că este destul de veche. Ar fi trebuit să fie rezolvată până în luna iunie a acestui an, dar a fost amânată până în decembrie, și cine știe. Producătorii au retras medicamentele de pe piață. Așteptăm modificarea calculului la prețul medicamentelor, probabil prețul va mai scădea cu 30%. Prețul scade tot mai mult, iar producătorii aleg să nu mai aducă medicamente. Pentru unele dintre ele ne-am îndreptat spre bulgari, dar asta nu este o soluție. Noi, cei din Constanța, avem puțin noroc că suntem aici aproape, dar ceilalți? Totul depinde de minister", a declarat Vasile Rizea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 18 Iunie 2017
Stire din Sănătate : A fost descoperit un nou antibiotic
Miercuri, 19 Aprilie 2017
Stire din Sănătate : Pro sau contra medicamente biologice
Pagina a fost generata in 0.425 secunde