Legea Sănătății în dezbatere publică, la Constanța

451
Legea Sănătății în dezbatere publică, la Constanța - conferintamslacta1-1343748700.jpg

Reprezentanții Ministerului Sănătății au fost prezenți, ieri, la Constanța, pentru a dezbate cu autoritățile locale și cu profesioniștii din domeniu elaborarea noii legi a Sănătății. Oficialii au prezentat noile propuneri, printre care și modificarea pachetului de bază oferit asiguraților din sistemul sanitar.

Consultările în teritoriu fac parte dintr-o campanie de promovare a proiectului de act normativ în domeniul medical derulată de Ministerul Sănătății în 14 orașe în perioada 2 iulie - 31 iulie. La Constanța s-a vorbit, ieri, despre câteva modificări importante aduse sistemului sanitar, precum asigurările de sănătate, asistența medicală primară, asigurarea calității serviciilor de sănătate și modul de organizare a spitalelor. La discuții au participat reprezentanți ai autorităților locale, manageri ai unităților spitalicești din Constanța, dar și reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale.

Ministerul Sănătății propune asigurările mutuale
Una dintre cele mai importante noutăți aduse proiectului de act normativ, care a fost inclusă în text în urma tuturor dezbaterilor, este introducerea conceptului de asigurări mutuale, am aflat de la dr. Călin Alexandru, directorul Direcției de Politici Publice din Ministerul Sănătății. Oficialul a amintit celor prezenți că o prevedere similară a mai fost introdusă în sistemul sanitar și acum 14 ani, când casele de asigurări de sănătate erau asociații de tip mutual. "Asigurații erau cei care trebuiau să aleagă prin vot direct consiliul de administrație al casei, care urma să angajeze structura executivă", a menționat dr. Alexandru.
Medicul a mai spus că aceste concepte nu au rezistat la momentul respectiv deoarece organizarea de alegeri naționale pentru alegerea conducerii CNAS ar fi presupus un efort financiar prea mare. "Noi încercăm, prin acest proiect, să reintroducem conceptul de asigurări mutuale. În cadrul dezbaterilor am avut mai multe propuneri din partea asiguraților care și-ar dori să aibă puterea de a influența modul în care sunt cheltuiți banii cu care contribuie la sistemul de sănătate", a explicat Călin Alexandru.

Casele județene de asigurări de sănătate vor fi comasate
Proiectul de lege a Sănătății prevede două etape, a mai precizat oficialul MS. În primă fază, actualele case județene de asigurări de sănătate vor fi comasate pentru formarea unor case teritoriale, astfel încât acestea să poată constitui nucleul unor viitoare asociații mutuale de asigurări de sănătate. "În termen de un an, casele teritoriale vor trebui să își înscrie membrii aderenți, în număr de cel puțin un milion de persoane, pentru a putea să furnizeze asigurări de sănătate pentru pachetul de bază obligatoriu", a mai spus Călin Alexandru.

Ce va conține pachetul de bază al asigurărilor de sănătate
Pachetul de bază este compus din toate serviciile medicale care se acordă românilor prin asigurările obligatorii. Autoritățile sanitare susțin în continuare propunerile prin care pachetul de bază să acopere afecțiunile grave și extrem de costisitoare. "Vrem ca în acest pachet să fie incluse și acele patologii care prezintă un risc vital, funcțional și financiar foarte crescut pentru pacient", a subliniat specialistul.
Acesta a explicat care sunt, mai exact, aceste patologii. "Prin boli cu risc vital ne referim la acele afecțiuni care în lipsa tratamentului pot duce la decesul pacientului, printre afecțiunile cu risc funcțional se numără bolile care pot provoca o invaliditate majoră a pacientului, iar bolile cu risc financiar sunt acelea care prezintă costuri dificil de suportat de către pacient", a adăugat dr. Alexandru.

Asigurații vor putea opta pentru pachete facultative de sănătate
Pe lângă pachetul de bază al asigurărilor, reprezentanții Ministerului Sănătății au informat că va exista și un pachet minimal, pentru neasigurați, ce va fi finanțat în totalitate de către minister, de la bugetul de stat. "Acest pachet va cuprinde serviciile medicale a căror furnizare nu este dependentă de calitatea de asigurat, cum sunt serviciile de urgență, de profilaxie și prevenție și serviciile pentru anumite boli infecto-contagioase", ne-a explicat Călin Alexandru.
Totodată, pentru românii care nu își pot permite nici măcar pachetul de bază, ministerul propune constituirea unor pachete sociale, prin care să fie acordate servicii medicale suportate tot de la bugetul de stat. Mai mult, cei de la MS propun și pachetele de asigurări facultative, complementare sau suplimentare. "Pachetele complementare ar urma să plătească serviciile din pachetul de bază care sunt acoperite doar în proporție de 50%. Pachetele suplimentare vor asigura serviciile medicale care nu sunt incluse deloc în pachetele de bază, cum ar fi cele legate de stomatologie", a declarat dr. Călin Alexandru.
Potrivit medicului, costul unui astfel de pachet suplimentar va fi stabilit în funcție de tipul de servicii incluse și s-ar putea ridica la suma de 300 - 400 de euro pe an.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3469 secunde