Lampioanele, mesajul de luptă împotriva hepatitei

293
Lampioanele, mesajul  de luptă împotriva hepatitei - lampioanelemesajul-1406129886.jpg

Articole de la același autor

Marcată peste tot în lume, Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei este un eveniment anual dedicat factorilor de risc, prevenției și tratamentului hepatitelor virale. Acest moment reprezintă o oportunitate majoră pentru sistemele sanitare și grupurile de pacienți de a întocmi bilanțuri și a grăbi progresele într-un domeniu important al sănătății publice. În acest sens, la Constanța, instituții precum Direcția de Sănătate Publică, dar și centre sau fundații medicale care se ocupă de tratarea și sprijinul bolnavilor de hepatită, transmit informații cu privire la factorii de risc și modalitatea de prevenție a bolii.

"Principalele grupuri comune de risc sunt formate din persoanele care au nevoie frecvent de sânge sau produse din sânge, beneficiarii transplantului de organe, persoanele care sunt expuse riscului de infecție prin natura profesiei, începând cu personalul medical, copiii și adolescenții sub 18 ani nevaccinați, persoanele care nu utilizează metode de protecție sexuală și consumatorii de droguri injectabile.

În privința prevenției acestei boli, vaccinarea este pilonul principal.

Vaccinul anti-HVB deține un istoric remarcabil de siguranță și eficacitate și se administrează nou-născuților în trei sau patru doze separate, ca parte a planurilor naționale de imunizare.

Dintre măsurile de prevenție nespecifice fac parte igiena personală strictă, în special în mediul spitalicesc, sanitația și salubrizarea eficiente, apa potabilă la standarde de securitate, screeningul donatorilor de sânge, evitarea utilizării în comun a instrumentelor de igienă personală, generalizarea seringilor de unică folosință, evitarea tatuajelor și piercingurilor, comportament sexual decent și igienă sexuală strictă", explică dr. Loti Popescu, coordonatorul programelor de sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța.

Pentru a marca evenimentul, Fundația Baylor Marea Neagră va lansa lampioane, vineri, la ora 20,00, pe plaja de lângă Hotel Malibu, din stațiunea Mamaia. Lampioanele sunt oferite gratuit de către echipa Baylor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 19 Iulie 2014
Stire din Sănătate : Cum spunem "Stop Hepatitei"
Pagina a fost generata in 1.5731 secunde