"La muncă egală, salariu egal". Remunerație la fel pentru toți asistenții medicali

327

Articole de la același autor

Salarizare la fel pentru toți asistenții medicali, indiferent că au studii superioare sau nu. Și cum poate fi posibil un asemenea lucru? Prin echivalarea studiilor postliceale cu studiile superioare pentru asistenți. Este ceea ce încearcă să obțină acum liderii Sindicatului Sanitas. Ei consideră inechitabil ca salariile unor asistenți să fie mai mici decât ale colegilor acestora cu studii superioare, dat fiind faptul că și unii, și alții, prestează aceeași muncă.


"Urmare a multiplelor sesizări venite din rândul membrilor noștri de sindicat care reclamă diferențe majore de salarizare între asistenții medicali ce desfășoară aceeași activitate, însă au urmat forme de pregătire diferite, Federația Sanitas din România vă solicită să susțineți proiectul de lege pentru modificarea art. 174, alin. 6 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale", se arată în cererea al cărui semnatar este Leonard Bărăscu, președinte Sanitas. 


Concret, reprezentanții Sanitas sunt de părere că în învățământul superior din domeniul sănătate, universitățile, în baza autonomiei universitare, pot recunoaște, cu respectarea condițiilor stabilite de Senatul universității, creditele de studii transferabile obținute în învățământul postliceal sanitar. 


"Precizăm că în prezent există două forme de pregătire pentru asistenții medicali: studii postliceale și universitare, fără ca în activitatea curentă să existe diferențe de atribuții și competențe în fișele posturilor. Modificarea solicitată de noi face posibilă conceperea la nivelul universităților a unor cicluri scurte de completare a studiilor, astfel încât asistentul medical să aibă predictibilitate în urmarea carierei profesionale și, totodată, accederea pe noile niveluri de studii să îi îndreptățească la o salarizare conformă cu principiul «la muncă egală, salariu egal»", se mai arată în solicitarea Sanitas.


Invitație la instigare?
În replică, Organizația profesio-nală a asistenților medicali (OAMGMAMR) a trimis o scri-soare deschisă prin care explică de ce solicitarea Sanitas nu poate primi un răspuns afirmativ:


"Asistăm în ultimele zile la o campanie în mediul on-line declanșată de Sindicatul Solida-ritatea Sanitară, sub pretextul apărării dreptului asistenților medicali absolvenți de postliceală la echivalarea studiilor.


Considerăm că transmiterea, în numele mai multor asistenți medicali din toate specialitățile, chiar și elevi ai școlilor postliceale sanitare, de la o singură adresă de mail, a unei petiții prin care solicită OAMGMAMR acordarea unor drepturi, reprezintă o formă mascată de instigare. (…). În cazul desfășurării unor acțiuni în nume propriu, așa cum este declarată a fi acțiunea Sindicatului Solidaritatea Sanitară, pentru ca rezultatele să le fie recunoscute ca atare, le recomandăm ca acestea să fie realizate fără a impune altor organizații demersuri de implementare, susținere publică și confirmare. Organizația noastră nu susține și nu încurajează acțiuni sub formă de ultimatumuri, agresive, bazate, în realitate, pe informații incorecte și incomplete", se mai arată în documentul OAMGMAMR. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5225 secunde