În ce țări preferă să-și trateze bolile românii cu bani

159
În ce țări preferă să-și trateze bolile românii cu bani - incetari-1402938572.jpg

Articole recomandate

Austria, Marea Britanie și Germania sunt primele opțiuni ale românilor pentru consultații și tratamente medicale în străinătate, spitalele și clinicile din România fiind alese, de obicei, pentru tratarea unor probleme minore de sănătate, rezultă dintr-un studiu realizat de MediHelp Internațional.

Peste 60 la sută dintre persoanele participante la această cercetare au ales Austria, Marea Britanie sau Germania pentru îngrijirea lor medicală în afara României.

"Pe următoarele locuri se situează Grecia, Israel, Turcia, Elveția și Ungaria", se mai arată în studiul citat, precizându-se că printre beneficiile pe care pacienții le caută sunt spitalizarea, o a doua opinie medicală, precum și servicii medicale ambulatorii, cum ar fi consultații cu specialiști.

Spitalele și clinicile medicale din România sunt alese, de obicei, doar pentru tratarea unor probleme minore de sănătate, susțin inițiatorii studiului.

Din documentul citat mai rezultă că pacientul tinde să cumpere asigurări private de sănătate atât pentru el, cât și pentru familie, principalele motive fiind lipsa de încredere în sistemul național de sănătate, călătoriile în interes de serviciu în străinătate, experiența anterioară cu produse similare și înțelegerea produselor și a beneficiilor lor.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de clienți care au achiziționat asigurări private de sănătate internaționale în ultimii trei ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Iunie 2014
Stire din Cetățenești : De ce ne ia  cu amețeală
Pagina a fost generata in 0.4954 secunde