În ce condiții beneficiază constănțenii de proteze medicale

154
În ce condiții beneficiază constănțenii de proteze medicale - inceconditiibeneficiaza-1406037660.jpg

Articole de la același autor

Anual, sute de constănțeni sunt puși pe listele de așteptare ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, având nevoie de proteze medicale sau aparate de oxigen. Pentru cele din urmă, pacienții trebuie să întocmească dosare medicale, aprobate de reprezentanții CJAS în funcție de starea de sănătate a bolnavilor și de costurile aparatelor.

"Închirierea aparatelor pentru administrarea continuă de oxigen, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate, se desfășoară în limi-te legale, în urma depunerii documentației necesare, asiguratul urmând să primească ulterior depunerii dosarului decizia de aprobare. În baza acesteia, pacientul se va adresa unui furnizor evaluat, aflat în relație contractuală cu Casa.

Pe toată perioada de închiriere a dispozitivului medical, furnizorul, care rămâne proprietarul dispozitivului medical, va monitoriza utilizarea acestuia, având obligația ca, în cazul recuperării dispozitivului medical după încetarea perioadei de închiriere, să anunțe, în termen de 15 zile lucrătoare, Casa de Asigurări de Sănătate", a explicat Carmen Laura Maxim, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanța.

Potrivit medicului șef al comisiei care întocmește dosarele destinate protezării medicale, au întâietate pacienții încadrați în grad de handicap, cei care suferă de cancer, cei care au nevoie de oxigeno-terapie, gravidele și copiii de până la 18 ani.

Un alt aspect semnalat de reprezentanții Casei este legat de decontarea parțială a protezelor, indiferent de natura lor. În acest context, aceștia susțin că, în situația în care un pacient dorește un dispozitiv medical mai performant, deci mai scump, trebuie să plătească diferența față de decontarea asigurată de Casă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5088 secunde