Drama unui artist! Diagnostic crunt, la doar 30 de ani

95
< 1 min citire
Drama unui artist! Diagnostic crunt, la doar 30 de ani - dramaunuiartistdanielrelenschi-1460991182.jpg
Pictorul Daniel Relenschi, în vârstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de piele. Artistul are dureri atât de groaznice, încât nu se poate deplasa. Tânărul este un pictor 3D recunoscut național și internațional, pentru tablourile sale impresionante, dar și pentru implicarea în campaniile umanitare de salvare a copiilor grav bolnavi. Acum, campaniile umanitare se îndreaptă către Daniel Relenschi care are nevoie de o sumă mare de bani pentru a suporta tratamentul complet care include chimioterapie și radioterapie.
"Pentru mine un așa diagnostic nu înseamnă sfârșitul, ci începutul unei lupte, care va sfârși cu o victorie a mea, dar și a celor care mă susțin, asta pentru că voi face tot ce îmi stă în putere să răzbesc. De mic copil știu ce înseamnă să suferi, asta din cauza sănătății precare, dar și din cauza experiențelor de viață pe care le-am trăit.
Sunt cazuri în care un cancer nu este depistat decât prin analize amănunțite, la fel a fost și în cazul meu, doar că din păcate, la mine e și vizibil, fiind un cancer de piele și vine cu dureri de nesuportat", a declarat Daniel Relenschi. 
Citește articolul integral pe sursadesantatate.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde