Constănțenii au stat la coadă pentru a se vaccina împotriva AH1N1

1924
Constănțenii au stat la coadă pentru a se vaccina împotriva AH1N1 - 0fbc90ea428a06eae66e4e7807decf8b.jpg
În unitățile sanitare din județul Constanța au fost amenajate, în cursul zilei de ieri, nouă centre de vaccinare împotriva virusului gripal AH1N1. Centrele sunt destinate, după cum a atras atenția conducerea Direcției de Sănătate Publică, imunizării persoanelor neasigurate și a celor care nu au medic de familie.
Alarmați de numărul ridicat al deceselor, dar și de situația creată în București, constănțenii s-au așezat la coadă în fața cabinetelor amenajate în Spitalul de Boli Infecțioase și în Spitalul Județean încă de la primele ore ale dimineții.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța a precizat că s-a luat decizia înființării a mai multor centre de vaccinare decât era preconizat inițial (în prima fază se stabilise amenajarea a cinci centre), pentru a se evita aglomerarea. Ieri, până la orele prânzului, au fost amenajate și a fost stabilit programul de funcționare a nouă centre de imunizare.

Programul centrelor de vaccinare
În municipiul Constanța au fost deschise patru centre: în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a fost amenajat un cabinet la parterul Policlinicii 1 și funcționează între orele 7,00 și 15,00, în ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, program de funcționare între orele 10,00 și 16,00, în sediul DSP de pe strada Nicolae Iorga, numărul 89 (în vecinătatea Policlinicii 1), între orele 9,00 și 16,00, în cadrul clinicii private Nadmed Center Puls, situată pe B-dul I. C. Brătianu, numărul 45, ap. 601 (zona Pod Butelii), programul fiind între orele 7,30 și 19,30.
Alte patru centre pentru vaccinare au fost înființate în unitățile sanitare din județ: în Spitalul Municipal Mangalia, la parterul Pavilionului B și funcționează în intervalul orar 8,00 - 16,00, în Spitalul Municipal Medgidia, în cadrul Serviciului de Urgență, între orele 8,00 și 15,00, în ambulatoriul Spitalului Orășenesc Hârșova, între orele 8,00 și 14,00, în Spitalul Orășenesc Cernavodă, în cadrul Serviciului de Gardă, între orele 15,00 și 22,00. De asemenea, începând de astăzi va funcționa un cabinet pentru vaccinare și în incinta Centrului de permanență Năvodari, în intervalul orar 9,00 - 18,00. Dr. Mihaela Dinisov, director adjunct DSP Constanța, ne-a declarat că au fost distribuite, către fiecare centru de imunizare, între 500 și 1.000 de doze de vaccin.

Aglomerație la Spitalul de Boli Infecțioase
Constănțenii au luat cu asalt respectivele cabinete încă de la primele ore ale dimineții. Cei mai mulți s-au îndreptat către Spitalul de Boli Infecțioase, iar până la orele amiezii aproximativ o sută de persoane stăteau la coadă, în incinta și în fața unității sanitare. Întrebați de ce s-au hotărât abia acum să se vaccineze, majoritatea au răspuns că au fost alarmați de situația creată în București (unde mii de persoane au luat cu asalt unitățile spitalicești), dar și de numărul mare al deceselor cauzate de AH1N1. Unii au susținut că nu au medic de familie, în vreme ce alții au afirmat că cei pe ale căror liste sunt trecuți nu ar avea doze de vaccin Cantgrip.
Dr. Mihaela Dinisov neagă însă și îi îndrumă pe constănțenii care sunt pe listele unui medic de familie să se adreseze acestuia. "Au întrebat probabil mai demult, dar să revină cu un telefon pentru că sigur medicii de familie au vaccinul în prezent. În ultimele zile, direcția a distribuit în teritoriu, la medicii de familie, peste 25.000 de doze de vaccin, dintre care numai astăzi (n.r. luni, 11 ianuarie) au fost împărțite 15.000 de doze. De altfel, recomandăm populației asigurate să se adreseze medicului de familie în vederea vaccinării împotriva gripei AH1N1", ne-a declarat specialistul.
Dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, ne-a declarat că în două zile au fost vaccinate 390 de persoane, dintre care 260 în cursul zilei de ieri, iar 130 duminică.
Aglomerație a fost și în fața cabinetului amenajat în Policlinica 1, unde la orele amiezii așteptau să fie vaccinate aproximativ 50 de persoane. Printre acestea se aflau și cadre medicale din incinta SCJU, care nu s-au imunizat împotriva AH1N1 la sfârșitul anului trecut, când aveau prioritate, dar între timp s-au răzgândit.

Alte 20.000 de doze de Cantgrip aduse la Constanța
Reprezentantul DSP Constanța ne-a mai spus că în dimineața zilei de astăzi vor mai fi distribuite alte 20.000 de doze de vaccin antigripal (așteptate încă de ieri după-amiază să ajungă la direcție), către centrele de vaccinare, medicii de familie și către cabinetele școlare pentru vaccinarea elevilor în vârstă de peste 16 ani.
Ministerul Sănătății a anunțat, ieri, că va dispune controale pentru verificarea modului în care se desfășoară vaccinarea împotriva gripei noi în cabinetele medicilor de familie. Controalele vor începe de astăzi și vor fi efectuate de inspectorii de la direcțiile sanitare de control. Decizia a fost luată după ce au fost primite reclamații că medicii de familie ar refuza să vaccineze pacienții împotriva AH1N1. "Atragem atenția că refuzul medicilor de familie de a vaccina cetățenii și obligarea lor de a semna declarații prin care să își asume eventualele reacții adverse ale vaccinului pot duce la sancționare", au afirmat reprezentanții ministerului.

Copiii sub 16 ani nu pot fi vaccinați
"Vaccinarea contra virusului gripal AH1N1 este singura metodă prin care ne putem apăra de boală", a afirmat dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Nu pot fi vaccinați însă copiii cu vârste sub 16 ani și gravidele aflate în primele două trimestre de sarcină. Potrivit reprezentantului ministerului, Institutul Cantacuzino va comunica la sfârșitul lunii ianuarie dacă vaccinul Cantgrip poate fi utilizat și pentru vaccinarea minorilor - până atunci, vaccinul fiind testat.

Date din prospectul Cantgrip
Pentru că mai multe persoane dintre cele care așteptau, duminică și ieri, în fața cabinetelor medicale pentru a se vaccina împotriva AH1N1 erau îngrijorate că vor apărea reacții adverse în urma imunizării, vă prezentăm, în rân-durile de mai jos, câteva informații culese din prospectul care înso-țește vaccinul: "Cantgrip este un vaccin pentru prevenirea gripei pandemice. (…) Când o persoană este vaccinată cu Cantgrip, sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) va produce substanțe proprii (anticorpi) pentru apărarea împotriva bolii. Niciuna dintre componentele vaccinului nu poate produce gripa".
De asemenea, în prospect se menționează că este contraindicată administrarea vaccinului "dacă ați avut anterior o reacție alergică instalată brusc care v-a pus viața în pericol la oricare dintre componentele conținute de Cantgrip (antigen de virus gripal inactiv, hemaglutinină, tiomersal, soluție salină care conține clorură de sodiu, fosfat monoacid de sodiu dihidrat, fosfat monopotasic, apă pentru preparate injectabile) sau la oricare dintre substanțele: proteine de ou și pui, ovalbumină, formaldehidă, neomicină (antibiotic) sau zahăr".
Semnele unei reacții alergice presupun fie apariția unei erupții însoțite de mâncărime la nivelul pielii, fie dificultăți în respirație și umflarea feței sau limbii.
În ceea ce privește reacțiile adverse, în prospect se arată: "Reacțiile adverse prezentate mai jos au apărut la administrarea Cantgrip în timpul studiului clinic, inclusiv la vârstnici: durere la locul injectării (foarte frecvente), durere de cap, oboseală, febră, dureri musculare, frisoane, amețeli, umflare la nivelul ochiului (frecvente). De obicei, aceste reacții dispar în două sau trei zile, fără tratament. Dacă persistă, adresați-vă medicului de familie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0336 secunde