Conferință internațională pentru psihologi, în stațiunea Venus

213
Conferință internațională pentru psihologi, în stațiunea Venus - conferintapsihologiangheliliegra-1460561680.jpg
În contextul evoluției societății românești și al apariției unor noi probleme sociale, Asociația Română pentru Cunoaștere și Intervenție Psihologică organizează, în perioada 8 - 12 iunie, în stațiunea Venus din județul Constanța, conferința Internațională "De la cunoaștere la intervenție în psihologie", menită să atragă atenția asupra necesității dezvoltării prevenției și intervenției psihologice.

Evenimentul științific internațional va reuni specialiști din țară, cât și din străinătate, cadre didactice, personalități marcante ale psihologiei, colegi aflați la început de carieră, studenți, pentru un schimb de date și informații de înalt nivel profesional.

Manifestarea științifică se desfășoară pe cinci secțiuni, pentru a acoperi întreaga sferă de intervenție din domeniul psihologiei: Psihologia Muncii, Transporturilor și Serviciilor; Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națio-nală; Psihologie Clinică și Psihoterapie; Psihologie Educațională; Consiliere Școlară și Vocațională și Psihopedagogie Specială.

Conferința va pune accent pe activitățile practice, toate prezentările fiind ateliere de lucru și nu prezentări exclusiv teoretice.

"Suntem conștienți că problemele societății actuale au suferit modificări, asistăm la o evoluție fără precedent a schimbului rapid de informații, a evoluției tehnologiei, psihologul putând răspunde acestor încercări prin formare profesională continuă, instrumente de lucru adaptate și îmbunătățite permanent la noile probleme sociale.

Obiectivul principal al manifestării științifice este creșterea prestigiului social al profesiei de psiholog și a calității actului psihologic, adaptarea la nevoile permanente ale oamenilor, cunoașterea și actualizarea permanentă de către psihologii profesioniști a practicilor validate în conformitate cu descoperirile științifice.

Subliniem importanța formării continue în practica psihologică, astfel încât psihologul să își poată adapta instrumentele de evaluare și intervenție potrivit cerințelor actuale", a declarat psiholog drd. Anghel Ilie Grădinaru, președintele Asociației Române pentru Cunoaștere și Intervenție Psihologică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1104 secunde