Ce surprize a pregătit Sanatoriul Balnear Mangalia pacienților săi

841

Oaspeții Sanatoriului  Balnear și de Recuperare din Mangalia dispun, pe lângă tratamentele pentru relaxare, și de posibilitatea de a avea un meniu creat de specialiști în nutriție, astfel încât sejurul acestora pe litoral să fie mai profilactic ca niciodată.
Începând cu noul sezon estival, pacienții care vor trece pragul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia vor beneficia și se vor bucura la maximum de tratamentele speciale puse la dispoziție de echipe medicale profesioniste, cât și posibilitatea de a întreține un regim alimentar sănătos.
"Vom începe implementarea unui sistem de terapie nutrițională. Încercăm să oferim pacienților noștri educația și regimurile alimentare susținute de medicii nutriționiști, pe fiecare afecțiune în parte. Sunt pacienți cu afecțiuni deosebite, nu numai reumatismale, neurologice sau ortopedice. Din această cauză, pacientul trebuie să știe cum, prin nutriție, poate să se alimenteze corect. De asemenea, putem oferi, la solicitare, și un meniu alimentar dorit de pacient, cu condiția ca acesta să fie indicat și de nutriționist.
Vom avea și meniuri cu alimentație ecologică; în acest fel, încercăm să ne adresăm tuturor categoriilor de pacienți și încercăm să facem ceva benefic pentru sănătatea lor", susține managerul Sanatoriului, dr. Laura Maria Condur.

Servicii de lux la SPA
Pentru cei care doresc o pauză de la rutina zilnică sau pur și simplu simt nevoia de relaxare, Sanatoriul Balnear Mangalia oferă servicii de SPA, adică balneo-terapie, în care sunt incluse nu-meroase proceduri de tratamente benefice sănătății.
Dr. Laura Maria Condur explică: "Avem compartiment de spa - wellness, deschis anul trecut, de Ziua Mondială a Sănătății. Pe acest sector, oferim o gamă largă de proceduri. În afară de masajele cu uleiuri aromate, masajele cu pietre vulcanice, acupunctura, presopunctura sau ozonoterapia, pacienții au la dispoziție o cameră specială de relaxare cu o ambianță deosebită și o muzică adecvată unde se pot destinde, în același timp, delectându-se asupra unor imagini deosebite".

Oferte pentru extrasezon
Timpul trece, sezonul estival se apropie, însă, dacă doriți să beneficiați de terapiile și tratamentele Sanatoriului de la Mangalia mai devreme, nu trebuie să așteptați până la vară, pentru că există oferte și în momentul de față.
"În această perioadă și până la începerea sezonului, avem oferte speciale atât pentru sistemul de internare al spitalului și al sanatoriului, cât și pentru ambulatoriu. În ceea ce privește ambulatoriul, oferta conține un pachet pentru trei proceduri pe zi, timp de zece zile, în care sunt cuprinse tratamente în bazin cu sulf și kinetoterapie, cu o consultanță medicală inclusă. Oferta este valabilă pentru locuitorii orașului Mangalia și pentru persoanele din localitățile limitrofe ale județului Constanța. Începând cu 2 aprilie, pentru cei care doresc și cazare, pe partea de sanatoriu avem o ofertă în care este inclusă masa, în regim de spital, cazarea și trei proceduri pe zi", afirmă managerul dr. Laura Maria Condur.

Andrei ALDEA



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.614 secunde