Ce se întâmplă cu constănțenii mușcați de maidanezi? Spitalul nu are vaccin antirabic

1311
11
Ce se întâmplă cu constănțenii mușcați de maidanezi? Spitalul nu are vaccin antirabic - fondinfectioase-1384964289.jpg

Articole de la același autor

De la începutul anului și până în prezent, la secția de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța au ajuns mii de constănțeni care au fost mușcați fie de câinii maidanezi, fie de patrupedele personale. Situația însă este cât de poate de delicată, având în vedere faptul că, majoritatea dintre ei au fost nevoiți să își cumpere singuri vaccinurile antirabice, deoarece spitalul nu are decontare pentru ele.

Cine cumpără vaccinurile?

Numărul constănțenilor care ajung la spital din cauza mușcăturilor de câini sau ani-male din gospodărie a crescut în ultimul an, spun medicii din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Problema este că, aceștia au mers la spital chiar dacă au fost mușcați de animalele personale și nu erau în pericol de a lua rabie.

"Oamenii trebuie să înțeleagă foarte clar că dacă sunt mușcați de animalele personale care sunt vaccinate și sănătoase, sau chiar de maidanezi care nu sunt turbați, pot face supraveghere.

La animalele din mediul urban nu există în general rabie, tocmai pentru că sunt imunizate. Este clar însă că indiferent de situație, trebuie să se prezinte la medic pentru a se stabili dacă primesc vaccinul antitetanos prin care se evită infecțiile provenite din saliva animalului, însă nu trebuie neapărat să fie și vaccinați antirabic.

Noi aici avem foarte multe probleme pentru că nu avem decontare la serviciile de ambulatoriu și cei care ne solicită vaccinarea antirabică trebuie să o suporte din bani proprii și numai de la începutul acestui an am avut 2.184 de pacienți.

Spitalul poate asigura doar vaccinarea pentru cazurile foarte grave, cu risc rabic, adică pentru aceia care urmăresc animalul și văd că acesta a paralizat, salivează și are un comportament extrem de agresiv.

Situația este destul de delicată pentru că o singură doză de vaccin antirabic costă 100 de lei, iar un singur pacient are nevoie de 5 doze, administrate la interval de câteva zile, plus tratamentul ulterior.

Practic, decontarea prin Casa de Asigurări de Sănătate este asigurată doar pentru cazurile internate", a declarat dr. Claudia Cambrea, medic primar boli infecțioase, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Câini mușcați de șacali turbați, la Mangalia

Medicul susține că, în urmă cu câteva luni, la Mangalia au fost înregistrate mai multe cazuri de oameni mușcați de câini care au turbat după ce au fost atacați de șacali turbați, proveniți din Bulgaria.

"Au fost câini mușcați la periferia orașului de șacali cu rabie, iar acest lucru a declanșat o adevărată avalanșă de pacienți care s-au prezentat la spital cu risc major de îmbolnăvire. Pentru fiecare dintre aceștia a fost nevoie de probe de laborator care să ateste infectarea și ulterior au fost vaccinați și monitorizați. În rest, în continuare vin și persoane mușcate de cai, porci sau chiar vulpi, iar aceștia intră în monitorizare, mai ales că astfel de mușcături pot provoca și multiple traumatisme și fracturi", spune medicul.

Pe de altă parte, constănțenii care ajung la spital cu mușcături ușoare, primesc un tratament pe bază de antibiotice care le este administrat pe o perioadă de 5 zile.

De reținut este faptul că, la Spitalul de Boli Infecțioase sunt tratați și vaccinați doar cei care au plăgi mușcate nu și cei care se înțeapă sau se taie în diferite obiecte și au răni deschise. Aceia trebuie să se adreseze cadrelor medicale din secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța. 

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pitt Bull
21 noiembrie 2013
Simplu

Nefericitii muscati de caini, sa se duca la Ciresica, sa o caute pe infecta de Olguta, avocata cateilor si sa se piise pe ea.

Noni
21 noiembrie 2013
pitt bull, esti rau !

Nu o deranjati pe Olguta ! Nu cred ca o s ava intelegeti cu ea, pentru ca ea are mai multe ajutoare de la Mazare, decat neuroni de la natura !! Te astept nevertebrat-o cu voturile negative !! :X

admirator
21 noiembrie 2013
sa dea primaria in judecata

ca nu au adunat cainii fara stapin de pe strazi si vor primi decontarea cheltuielilor de sanatate plus despagubiri pentru suferintele indurate si umilinte! dureaza ceva, dar e sigur!

NELU
21 noiembrie 2013
PENTRU NR. 1 SI 2

Intr-o sala de judecata tot la fel faceti, spuneti avocatului partii adverse citez: "sa se pisa pe ea". ? Sunteti pe nicaieri baieti, argumentele voaste -" de pisat" - va caracterizeaza in primul rand pe VOI. Iar in ce o priveste pe Olguta, distractia voastra, este ca si cum as rade de un schiop, un ciung, adica, nu da bine (daca suntem instruiti sau mai putin instruiti, depinde de mai multi factori inclusiv de mama natura care nu este darnica cu toti in aceeasi masura). Sa va fie rusine !

marian
21 noiembrie 2013
a

Majoritatea celor ce se prezinta la urgenta si pretind ca au fost muscati de un caine al strazii, in cele mai multe cazuri acestia sunt muscati de cainii personali, dar cu ocazia aceasta primesc vaccinul gratuit!

noni
21 noiembrie 2013
fiecare cu parerea lui

Instruiti sau mai putin instruiti, fiecare a cautat sa-si dea cu parerea...din pacate individa despre care noi vorbim nu intelege altfel. Proasta sau nu, chiar si ea a putut sa fie virulenta pe acest subiect si nu numai...si daca un prost are dreptul la cuvant...sa ii raspundem. Si de aici reversul, nu te multumesc raspunsurile noastre, nu esti obligat sa ne bagi in seama, ignora-ne ca si noi te ignoram Te pup, papa !!

Răspuns la: PENTRU NR. 1 SI 2
Adăugat de : NELU, 21 noiembrie 2013
Intr-o sala de judecata tot la fel faceti, spuneti avocatului partii adverse citez: "sa se pisa pe ea". ? Sunteti pe nicaieri baieti, argumentele...
plua mea
21 noiembrie 2013
nu e noni

Nonica tata, cum dreaq de n-ai fost primu la comentarii? E cred ca al 6342 articol despre caini vagabonzi. Am mai spus-o. MZR nu are bani de asa ceva anu asta, care e pe duca deja, si la anu o sa se discute in C.L. daca au bani de omorat potaile sau nu. Cuget Liber baga si ei acolo mai cu perdea fatza de primarie...le place lor placa asta cu cainii, stiu ca prinde la lume. Inca odata, pacat ba noni scumpi, ca n-ai fost primu.

plua
21 noiembrie 2013
aoleu

Admiratorule , cine SA DEA PRIMARIA IN JUDECATA ?? Managmentul spitalului sau cine ? Ce bine e sa pui pe altu ,daca se poate, sa faca ceva , nu ? Si noi sa staaam asa cu mainile in san asteptand sa moara cainii, sau sa vina cineva de la UE sa ni ia. Unii fac niste comentarii complet stupide, Nu e de mirare ca avem asa primar/guvern/presedinte.

Răspuns la: sa dea primaria in judecata
Adăugat de : admirator, 21 noiembrie 2013
ca nu au adunat cainii fara stapin de pe strazi si vor primi decontarea cheltuielilor de sanatate plus despagubiri pentru suferintele indurate si...
admirator
21 noiembrie 2013
cei muscati

de lighioane! dar nu e rau ca si onor conducerea spitalului s-o faca... Cei care sunt muscati, pot sa-si recupereze banii chelktuiti si sa ceara despagubiri substantiale! daca se tem... sa se lase muscati! ii musc si eu, ca le place! Si nu cer despagubiri... Si ce ne intereseaza ca n-arte primaria bani? Pe vremea lui Bioc ce ziceau? Sa se imprumute si sa adune cainii! Nu ar fi primul lor impumut.

ct
21 noiembrie 2013
cainii...

acest oras are cel putin 2 probleme f grave si urgent de rezolvat,primaria de ele ar trebui sa se ocupe prioritar: maidanezii si construirea unui nou CET ! la maidanezi e mai complexa problema,trebuie sa aplice legea insa NU trebuie sa uite de cainii de apartament,care au un aport mare la inmultirea maidanezilor si mai ales la mizeria din oras( aleile din jurul blocurilor,parcuri,samd) sa ia ex de al late orase,Bucuresti/Tulcea... taxe pt caine,sterilizare,obligatoriu la bloc acordul scris al tuturor vecinilor sau mutarea din bloc daca vrei caine! ref CET, sunt fonduri europene destule,insa vrem oare sa le accesam,avem oameni capabili in primarie si la treba, nu doar la impartit pomeni din banii prostilor din oras?

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4879 secunde