Ce să te faci cu un copil care fumează

La zece ani, ar trebui să bată mingea în fața blocului, să se joace pe calculator și să învețe fracții. Adică să-și trăiască copilăria. Nici nu le trece prin cap părinților că băiatul sau fiica lor
s-a apucat de fumat. Rămân surprinși când constată că hainele îi miros a fum de țigară și la fel și camera. Iar dacă îi găsesc și pachetul de țigări în ghiozdan pare că a picat cerul pe ei.
Acești părinți se pot considera însă norocoși, căci au descoperit din vreme ce "năzbâtie" face copilul lor și pot lua măsuri. Sunt alții care nu află decât mult mai târziu, după ce minorul a ajuns la spital, în stare gravă din cauza consumului de etnobotanice. Psihologul Cristina Gemănaru a explicat, pentru "Cuget Liber", care sunt motivele pentru care încep să fumeze copiii și cum trebuie să intervină părinții.

"Este imposibil să nu observi că băiatul tău miroase a tutun"
În general, copiii care au viciul fumatului copiază un model negativ, care poate să fie un prieten sau chiar părintele. "Copiii provin fie din familii dezorganizate, din medii sociale defavorizate, iar părinții nu sunt preocupați de educarea lor. De altfel, chiar părintele poate fi modelul negativ. Părinții lor sunt tineri și, la rândul lor, încearcă să recupereze ceea ce au pierdut. Dacă mama are 20 și ceva de ani, iar copilul în jur de nouă sau zece ani, e clar că mama încearcă, de fapt, să-și recupereze propria tinerețe. Astfel este situația, în general, în mediul rural. La nivel urban, este influența colectivului. De obicei, în grup este un lider, un copil din clasa a VIII-a sau mai mare, pe care încearcă să-l imite. Pe de altă parte, s-a constatat că, în mediul urban, părinții le acordă puțină atenție copiilor. Este imposibil să nu observi, ca părinte, că băiatul tău miroase a tutun", a afirmat psihologul.

Cine e responsabil?
Motivele pentru care un copil trage dintr-o țigară, dar și soluția trebuie căutate în propriul cămin. De aceea, a subliniat psihologul Cristina Gemănaru, vina nu aparține copilului, ci părintelui: fie a fost prea blând, fie nu s-a preocupat deloc de educația lui, fie a fost prea exigent. Este importantă găsirea unui echilibru. "Oricât de greu ne este să acceptăm, nu este de vină copilul. Părinții îi reproșează că i-au cumpărat totul, că i-au făcut toate pofte-le și că tot s-a apucat de fumat. Nu i-au spus însă ce înseamnă viața și responsabilitățile. Foarte mulți părinți să feresc să facă acest lucru, vor să-i protejeze excesiv", a arătat dr. Gemănaru.
La fel, nici atitudinea părinților care spun "Decât să fumezi pe stradă, mai bine o faci acasă" nu este recomandată. Aceasta poate fi asemănată cu o permisiune.

Ce e de făcut?
Părinții pot interveni prin luarea a două măsuri: responsabilizarea copilului asupra propriei vieți și impunerea unor reguli. De altfel, cu ajutorul acestor măsuri poate fi prevenit viciul. "Este important ca minorului să-i fie impuse reguli. Nici prea aspre, pentru a nu fi îngrădit, căci se poate ajunge în cealaltă extremă, dar nici fără ele, pentru a nu-l dezorienta. Fără reguli, un copil este derutat. Unii părinți spun «Este decizia lui, eu îl las să facă ce vrea». Nu este bine, copilul nu are capacitatea să decidă", a explicat dr. Cristina Gemănaru.
Totodată, este important ca părinții să discute cu copilul, de mic, despre faptul că el este răspunzător de propria viață. "Părinții trebuie să-i explice copilului că este responsabil pentru propria viață. Copilul trebuie să înțeleagă că el deține controlul, că el trebuie să aibă grijă de viața lui. Într-un fel, să pună pe umerii lui această grijă. De multe ori, părinții sunt foarte protectivi, chiar și când nu este cazul, și preiau asupra lor problemele copiilor. De exemplu, din dorința de a-l proteja pe copil bunica sau tatăl îl încalță și la vârsta de opt ani sau îl încheie la jachetă și la nouă sau zece ani", a afirmat medicul.

Părinții trebuie să discute cu cel mic despre țigări încă de la șapte - opt ani și să-i explice care sunt consecințele fumatului asupra sănătății: că îi vor afecta plămânii, îi vor îngălbeni dinții și că nu o să poată să alerge la fel de repede ca un alt copil, care nu fumează. Este esențial, de asemenea, ca părinții să spu-nă, răspicat, că nu sunt de acord cu fumatul. În cazul celor care fumează, este de la sine înțeles că vor trebui să renunțe, dacă doresc ca fiul sau fiica să îi urmeze exemplul.