Cât de grave sunt dereglările hormonale și ce au de făcut pacienții
Articole de la același autor
Cum se manifestă cancerul la ochi. Primele semnale și tratament
12 Septembrie 2014
La Sport Forum, scapi urgent de durerile de coloană și de genunchi
05 Septembrie 2014
Meningita, boala care "face ravagii" în creierul copiilor
19 August 2014
Tratamentul-minune care te ajută să învingi cancerul
28 Iulie 2014
Cât vor avea de așteptat constănțenii la Urgențe
17 Septembrie 2014
Manifestată prin stări de oboseală, lipsă de energie, transpirație în exces, intoleranță la căldură și stare de nervozitate sau anxietate, hipertiroidismul este o boală care apare pe fondul secreției exagerate de hormoni tiroidieni.
Hipertiroidismul este de două feluri: simplu și autoimun. În cazul hipertiroidismului autoimun, corpul percepe glanda tiroidă ca pe ceva străin organismului și, în aceste condiții, declanșează un fel de atac asupra ei. "Secreția excesivă de hormon tiroidian declanșează hipertiroidismul. Problemele glandei tiroide sunt strâns legate de producția hormonilor tiroidieni. Dacă aceasta este prea mare, există riscul declanșării hipertiroidei, iar dacă este prea mică, poate apărea hipotiroida. Astfel, o glandă tiroidă care nu este suficient de activă va duce la hipotiroidism, o problemă mult mai răspândită decât hipertiroidismul. Cu toate acestea, atât în cazul hipotiroidei, cât și al hipertiroidei, se poate observa prezența unei gușe și îngroșarea gâtului, ceea ce indică anomalii ale funcției glandei tiroide. În cazuri mai rare, țesutul glandular poate crește excesiv, ceea ce de-termină apariția de noduli care pot fi canceroși", explică dr. Eduard Circo, medic primar endocrinolog.
De ce apar dereglările hormonale
Dereglările hormonale ale glandei tiroide se pot declanșa și pe fondul transformărilor majore din organism, cum ar fi la naștere, la pubertate sau la menopauză. "Tiroida acționează asupra siste-mului nervos central și influențează în special procesul de metabolizare a carbohidraților și a grăsimilor. De aceea, în lipsa tratamentului, pacienții pot suferi serioase complicații și, în unele cazuri, poate surveni chiar decesul. Diagnosticul se realizează atât cu ajutorul anamnezei pacientului, cât mai ales prin testele de laborator și al ecografiei tiroidiene, investigație ce poate semnala prezența nodulilor tiroidieni", mai spune medicul.
Ce tratament urmează pacienții
Hipertiroidismul beneficiază de trei tipuri de tratament, respectiv de cel medicamentos, de cel chirurgical și de cel cu iod radioactiv. Tratamentul chirurgical și tratamentul cu iod radioactiv reprezintă tratamente radicale, însă acestea sunt stabilite de medicul specialist pe baza rezultatelor analizelor. "Pacienții care beneficiază de tratamentul chirurgical sunt de regulă pacienți tineri, fără probleme cardiace sau fără alte boli cronice severe și, de asemenea, pacienții care au guși voluminoase. Pe de altă parte, pacienții care beneficiază de tratament cu iod radioactiv sunt pacienți la vârsta a treia și care suferă de complicații cardiace", mai spune medicul.
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 21 Iunie 2014
Luni, 02 Iunie 2014
Miercuri, 25 Iunie 2014
Marţi, 10 Iunie 2014
Sâmbătă, 24 Mai 2014
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013
Joi, 17 Iulie 2014
Vineri, 06 Iunie 2014
Joi, 16 Ianuarie 2014