Bolnavii de HIV vor primi tratamentele salvatoare

106
Bolnavii de HIV  vor primi tratamentele salvatoare - medicbraziliancondamnatla278dean-1409090391.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății a suplimentat bugetul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control HIV/SIDA cu peste 87 milioane lei, întreg bugetul programului ajungând la suma de peste 214 milioane lei pentru anul acesta.

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a transmis, într-o videoconferință, reprezentanților direcțiilor de sănătate publică și co-ordonatorilor de program modul de derulare al programului, faptul că bugetul a fost suplimentat.

La videoconferință au participat și reprezentanții pacienților.

"Printr-un efort financiar am reușit ca la rectificarea bugetară să asigurăm fondurile necesare tratamentului integral al bolnavilor cu HIV/SIDA, fără sincope, pentru această perioadă. Fondurile ajung până în luna decembrie, în funcție de situația fiecărui județ.

Pregătim o nouă suplimentare de fonduri pentru lunile decembrie-ianuarie, la următoarea rectificare bugetară din toamnă, astfel încât să asigurăm tratamentul bolnavilor fără discontinuități", a declarat ministrul.

Acesta a transmis reprezentanților pacienților că, începând de anul viitor, Ministerul Sănătății intenționează se organizeze licitații naționale centralizate pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare pentru o serie de programe naționale, printre care și Programul Național HIV/SIDA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6239 secunde