Avertismentul medicilor de la Ovidius Clinical Hospital

Anevrismul de aortă abdominală, "bombă cu ceas"

1154
6
Anevrismul de aortă abdominală,

Articole recomandate

Anevrismul de aortă abdominală este o afecțiune care va lua pacientul prin surprindere. Netratată, boala devine periculoasă, iar singura soluție este tratamentul chirurgical de urgență. 


Pentru a înțelege mai bine cum să preîntâmpinăm situații care, din nefericire, pot deveni chiar letale, dr. Marius Militaru, medic primar chirurgie cardio-vasculară la Ovidius Clinical Hospital, ne spune mai multe despre anevrismul de aortă abdominală. 


"Aorta este cel mai mare vas care duce sângele oxigenat de la inimă spre toate organele importante, precum și spre mâini și picioare. Anevrismul de aortă abdominală (AAA) este o afecțiune gravă determinată de slăbirea peretelui aortei, urmată de creșterea diametrului acesteia și, dacă nu este descoperit și tratat la timp, se poate rupe, cauzând o hemoragie internă masivă, ce poate fi fatală. 


Alte riscuri sunt legate de prezența cheagurilor și a resturilor de plăci de aterom din interiorul anevrismului, care se pot desprinde din cauza fluxului de sânge și ajung în alte zone ale corpului unde blochează circulația, determinând ischemia periferică. Aceasta, agravată, poate duce la pierderea unui membru. 


Două treimi dintre bolnavii care au suferit ruptura AAA nu au știut că au boala până în momentul în care aceasta s-a produs. Dacă rămâne netratat, AAA se poate rupe și devine o urgență chirurgicală. Din păcate, 50% dintre aceștia decedează înainte să ajungă la spital", a precizat dr. Marius Militaru. 


Când ne prezentăm la medic 
Doar un specialist poate evalua și recomanda atitudinea terapeutică potrivită în cazul bolii, în funcție de mărimea și localizarea AAA, precum și alți factori locali și generali. Chirurgul cardiovascular este cel care se poate asigura că pacientul folosește cea mai bună opțiune terapeutică. 


"Dacă prezentați următorii factori de risc, trebuie să vă adresați de urgență medicului specialist de chirurgie cardiovasculară pentru o evaluare clinico-terapeutică: vârsta peste 60 de ani, sexul masculin (acesta este mai predispus decât cel feminin), aveți boala aterosclerotică, există un istoric familial de AAA, sunteți fumător, aveți hipertensiune arterială, aveți o boală pulmonară cronică.


De asemenea, trebuie să vă adresați chirurgului cardiovascular dacă aveți următoarele semne și simptome: forma-țiune pulsatilă în abdomen, durere abdominală inexpli-cabilă și severă în abdomen sau în spate, durere, paloare sau parestezii la nivelul membrelor inferioare", a mai adău-gat specialistul de la OCH. 


În cadrul Ovidius Clinical Hospital, pacienții pot beneficia de consultații și tratament de specialitate din partea dr. Marius Militaru, medic primar chirurgie cardiovasculară cu o experiență de mai bine de 20 de ani în domeniu, cel mai experimentat chirurg în tratamentul AAA rupt și nerupt, cu zeci de intervenții reușite în Spitalul de Urgență Floreasca București și Spitalul Județean Constanța, precum și unități medicale din Germania. 


Albert Einstein, Charles de Gaulle, Lucille Ball și alți oameni celebri au murit din cauza unui AAA rupt. AAA este o adevărată bombă cu ceas, care nu trebuie lăsată să explodeze. Dacă recunoașteți factorii de risc sau simptomele de mai sus, mergeți să vă vadă un chirurg cardiovascular!


Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

eu
5 aprilie 2015
escroci

escrocii la escroci trag ! vai de capul vostru . Cu asta va laudati ? Ovidius lasa-ne, lasa-ne. Traiasca concurenta hotilor si mincinosilor.

vasi
5 aprilie 2015
?

mai am o intrebare: cand se inchide spitalul

4. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Calin
5 aprilie 2015
Oferta job

Singura calitate de care ai nevoie pentru a reuși: putere mentală. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

ion
5 aprilie 2015
pt nr 3

Nu cred ca mai ai mult de asteptat, au angajat ciurucuri si cei vechi pleaca, dar este interzis sa spuna unde. Ce mai face dr Aschie? se face ca ploua?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3082 secunde