20 de medici constănțeni, amendați pentru minciunile pacienților

673
20 de medici constănțeni, amendați pentru minciunile pacienților - medicidefamilieamendati-1352133344.jpg
Casa de Asigurări de Sănătate a amendat 20 de medici de familie constănțeni, după ce aceștia au prescris rețete compensate unor pensionari care nu și-au declarat toate veniturile.


Legea prevede clar ca pacienții cu pensii de până la 700 de lei să beneficieze de rețete compensate cu 90%, doar cu condiția să nu aibă și alte venituri. Astfel, peste trei mii de lei au fost imputați pentru depășirea plafonului de pensie, acordarea a două rețete în aceeași lună, lipsa declarației pe proprie răspundere a pacientului, legată de venitul propriu. 

În plus, Serviciul de Control al Casei de Asigurări a efectuat controale și la 160 de furnizori de servicii medicale primare și asistență medicală ambulatorie, iar pentru 20 dintre aceștia a lansat avertismente. 

Controalele s-au desfășurat pe tot parcursul lunii octombrie, timp în care au fost verificate și 406 prescripții medicale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3751 secunde