Veste bună pentru nevoiași! Primăriile încep distribuirea alimentelor de la UE
1005
Articole de la același autor
Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța. "Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii"
06 Iunie 2016
DECEBAL FĂGĂDĂU A CÂȘTIGAT PRIMĂRIA CONSTANȚA
04 Iunie 2016
Cetățenii județului Constanța care se încadrează în prevederile legii vor primi pachetele cu ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană.
Subprefectul județului Constanța, Mustafa Levent Accoium, a anunțat, vineri, că distribuirea va începe luni, însă aceasta va avea loc în mai multe etape. Pachetele sunt aferente anului 2015.
Drept urmare, în prima etapă, ajutoarele vor fi distribuite în 14 localități: Constanța, Mangalia, Mircea Vodă, Valu lui Traian, Pantelimon, Saraiu, Târgușor, Topalu, Vulturu, Băneasa, Cobadin, Dobromir, Ovidiu și Cogealac.
Beneficiarii vor primi câte un pachet ce va conține un kilogram de făină, două de mălai, un pachet de paste, doi litri de ulei, un kilogram de zahăr, o conservă de carne de vită, o conservă de pate, un kilogram de orez, o conservă de paste de tomate și un kilogram de fasole boabe.
Persoanele care se încadrează să primească alimentele sunt beneficiarii de ajutor social conform L 416/2001, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, șomerii cu indemnizație de șomaj până în 400 lei, inclusiv, pensionarii cu pensii până în 400 lei, inclusiv, persoanele cu handicap grav și accentuat, gradul I și II, veteranii și văduvele de război.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 03 Februarie 2016
Vineri, 29 Ianuarie 2016
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016
Joi, 21 Ianuarie 2016
Sâmbătă, 10 Ianuarie 2015
Luni, 09 Martie 2015
Vineri, 27 Februarie 2015
Miercuri, 11 Februarie 2015
Vineri, 09 Ianuarie 2015
Marţi, 16 Decembrie 2014