USR vrea program de opt ore pe zi pentru aleșii locali

191
1
USR vrea program de opt ore pe zi pentru aleșii locali - cristianseidler-1492012615.jpg
Parlamentarii Uniunii Salvați România au anunțat că vor depune un proiect de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari și introducerea unui program de lucru de opt ore pe zi. 


Reprezentanții USR spun că aceste modificări s-ar impune în condițiile în care, prin legea salarizării unitare, ar crește și veniturile senatorilor și deputaților.


"Pentru că creșterile salariale vizează inclusiv veniturile parlamentarilor și pentru că, dacă mai era nevoie, se precizează încă o dată faptul că se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcție publică, vom cere și vom iniția un proiect de lege prin care se abrogă pensiile speciale ale parlamentarilor. Dacă e vechime în muncă, nu se justifică realmente o pensie specială, alta decât cea bazată pe principiul contributivității", a declarat deputatul USR Cristian Seidler.




Acesta a mai arătat că s-ar impune și introducerea unui program de lucru pentru parlamentari. "Vom cere, dacă tot primim bani mai mulți, măcar să lucrăm de valoarea banilor respectivi. (...) Aici se lucrează luni, marți, eventual miercuri. În rest, activitatea în comisii de miercuri și joi e mai degrabă inexistentă, iar vineri avem program în teritoriu. Vom cere încă o dată (...) să lucrăm măcar opt ore pe zi, cum lucrează toți ceilalți angajați și din sectorul public și din sectorul privat", a spus deputatul Seidler.


Colegilor de Parlament care se plâng de veniturile pe care le obțin, reprezentantul USR le-a transmis că ar fi putut să nu candideze, deoarece informația cu privire la banii pe care-i primesc parlamentarii era publică.




Comentează știrea

Dreptate si pe pamant
13 aprilie 2017
Totul se plateste mai devreme sau mai tarziu

Felicitari USR. Continuati sa va chinuiti sa faceti lumina in jungla din parlament caci aveti sustinerea noastra. Peste 4 ani speram sa nu mai existe baietii cu ochi albastri care au dezinformat populatia tarii in legatura cu acest partid sau care datorita incompetentei nu au avut nici o reactie in legatura cu aceasta instigare, aceasta inventie. Ei doar manipuleaza in favoarea intereselor lor financiare aproape totul. Sa le uram numai de "bine" si sa primeasca ceea ce merita de la cel de sus

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4029 secunde