UDTTMR a oferit peste 1.500 de pachete cu alimente de Kurban Bayram

2741
1

Articole de la același autor

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a organizat, în această perioadă, o serie de acțiuni cu prilejul sărbătorii de Kurban Bayram.

Campania pentru strângerea de fonduri lansată în urmă cu o lună s-a încheiat. Din donațiile unor oameni cu suflet mare, atât din rândul comunității, cât și din rândul populației majoritare, s-au strâns aproximativ 50.000 lei. Peste 1.500 de pachete cu alimente, inclusiv carne, au ajuns, astfel, în prag de Bayram, la familii cu posibilități materiale reduse. Lista tuturor celor care au făcut donații va fi afișată pe pagina de Facebook a UDTTMR.


Tot cu prilejul Kurban Bayram-ului, UDTTMR a oferit peste 2.000 pachete cu dulciuri copiilor din comunitatea tătară. Dulciurile au fost oferite sub formă de sponsorizare de firma Ülker România. 


Sâmbătă, 4 octombrie, în prima zi de Kurban Bayram, între orele 16,00 – 18,30, UDTTMR în colaborare cu Fundația TUNA și Primăria Constanța, organizează o amplă manifestare în Parcul de la Casa de Cultură, unde se vor împărți 4.000 de kebap-uri. Invitația este adresată tuturor constănțenilor, indiferent de religie sau etnie.


Tot sâmbătă seara, în clubul LUV din Mamaia va avea loc tradiționalul Toplantî, petrecere pentru tineri, iar duminică, 5 octombrie, începând cu ora 17,00, va avea loc la Restaurant TEN - Complex Colonadelor și o acțiune cu specific tătăresc destinată cu precădere familiștilor.

"Ne-am dorit ca bucuria sărbătorii de Kurban să ajungă în cât mai multe case, fapt pentru care ne-am mobilizat să venim în sprijinul conaționalilor noștri. Le mulțumim din suflet tuturor celor care au contribuit la această campanie, etnicilor tătari, prietenilor români, firmei Ulker și Fundației TUNA și îi asigurăm că eforturile lor financiare nu au fost în zadar. Tuturor celor care au donat, dar și celor care au primit, tuturor musulmanilor din România și nu numai, tuturor tătarilor, fie ei din Dobrogea sau din alte colțuri ale lumii, le transmitem pe această cale un "Bayram fericit alături de cei dragi! Qurban Bayramınız Qayırlı Bolsın!", a transmis președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.


Anul acesta Kurban Bayram-ul sau Sărbătoarea Sacrificiului se sărbătorește în perioada 4 – 7 octombrie. Potrivit tradiției islamice, credincioșii au obligația ca în această perioadă să sacrifice un animal (batal, oaie, vită). Cu prilejul acestei sărbători, musulmanii trebuie să se împace, se fie uniți și să se gândească la cei săraci, la cei care au nevoie de ajutor. Astfel că, din animalul sacrificat, tradiția spune că două treimi trebuie împărțite, iar o treime se oprește în casă, pentru a fi consumată de familie.



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2967 secunde