Traian Băsescu: "Ca președinte, nu ezitam să o demit pe Kovesi"

235
2
Traian Băsescu:

Articole de la același autor

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, la un post de televiziune, că ar fi demis-o, din calitatea de șef al statului, pe Laura Codruța Kovesi dacă judecătorii Curții Constituționale ar fi constatat că DNA a încălcat Constituția, cum s-a întâmplat în cazul sesizării depuse de președintele Senatului legate de ancheta procurorilor anticorupție privind modul de adoptare a OUG 13/2017.


"Dacă un șef de stat încalcă Constituția, este suspendat de Parlament. Doamnei Kovesi îi este permis acest lucru, se pare, după cum îi este permis și să plagieze, dar să nu i se anuleze doctoratul, cum îi este permis să facă și spectacole absolut interzise de orice legislație internațională la care România este parte cu purtarea cu cătușe a oamenilor prin fața DNA și cu chemarea televiziunilor, cum îi este permis să dea documente din dosare către presă", a declarat Traian Băsescu.


Întrebat dacă, în cazul în care ar fi fost încă președintele României, ar fi demis-o pe Codruța Kovesi pentru decizia CCR legată de OUG 13/2017, Băsescu a răspuns: "Nu ezitam! Vă asigur că la o încălcare de Constituție constatată de Curtea Constituțională, niciun șef din instituție nu ar fi rămas în funcție". 


Comentează știrea

Doru
4 martie 2017
Daca si cu parca ...

Basescu delireaza grosolan de mai mult ani , dar , precum vedem , nu tace si isi tot da in petic cu nesimtire . A fost presedinte si a creat cea mai toxica mafie , care a capturat statul roman pana la radacini si i-a virusat toate institutiile pe termen lung . Acum , cand incepe sa simta camasa rece a justitiei pe urmele magariilor sale , arata pisica , ba procurorilor , ba judecatorilor , ba romanilor simpli . Presedinte cand n-ar fi trebuit sa conduca nici macar o barca monoxila , ratatul asta incurabil si nesimtit , ar vrea sa fie la conducerea guvernului , a justitiei , a tot ce misca ... Maidanez fesenist pana la capat !

ÎNMĂRMURITUL
4 martie 2017
CURAT MURDAR !

Am înțeles foarte bine ! Președintele României este defapt și a rămas băsescu traian, dar cu mâna lui mai lungă, Johannis kw, doi penali, de o cruzime rar întâlnită, care au jefuit, jefuiesc țara fără milă și urăsc de moarte poporul român. Acum cu complicitatea majorității parlamentare în mare parte coruptă și penală și cu cei din afara României, cei doi penali : băsescu traian și Johannis kw, vor să o înlocuiasca pe șefa dna cu morar daniel, adică "aceiași marie, dar cu altă pălărie" ! Cum se poate așa ceva, în România numai există, numai sunt oameni capabili care să ia locul celor doi, trei..... câți ocupă fotolii de șefi ai instituțiilor de forță, România este recunoscută în lume pentru inteligența românească, dar cum cei nepătați și care nu se complac în mizeria politică, nu acceptă compromisul și întrarea în jocurile murdare ! Pentru ce avem instituții de forță ? Noi, românii plătim cu bani frumoși și mulți, aceste instituții ca să facă ordine, lumină și să ne răspundă, nouă poporului român prin intermediul parlamentului, de ce poporul român sărăcește continu și toți din vârful piramidei sociale și politice se îmbogățesc continu si fără rușine ?! Se invocă, ni se spune că dna, îi cercetează pe unii si pe alții și că alții îi judecă ! De ce nu s-a găsit soluția ideală pentru ca cei care îi cercetează să-i și judece, pentru ca să nu mai fie motiv de interpretare, vorbărie și de a mai da vina când pe o instituție când pe alta și noi, românii stăăăm și asistăm neputincioși la toate câte se întâmplă, dar săracind vertiginos pe anii noștri de muncă, RUȘINEEEEEEEE TUTUROR CELOR CARE SE FAC VINOVAȚI DE SĂRĂCIREA ȘI MOARTEA LENTĂ DAR SIGURĂ A NAȚIEI ROMÂNE ?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.705 secunde