Teatrul de Vară din Mamaia a ajuns o ruină. Ce planuri are Consiliul Județean

977
2
Teatrul de Vară din Mamaia a ajuns o ruină. Ce planuri are Consiliul Județean - teatruldevaramamaia16-1474202212.jpg

Articole de la același autor

Cândva emblema stațiunii Mamaia, unde se lansau cele mai renumite vedete din România, astăzi, Teatrul de Vară sau "Palatul Festivalurilor Mamaia", așa cum este denumirea primită la deschiderea oficială în 1963, a ajuns o ruină. Mai mult, situația degradantă în care a fost lăsat să ajungă îl face să fie catalogat un adevărat focar de infecție, iar priveliștea este dezolantă.

Cu ani în urmă, în fiecare an, în ultima săptămână a lunii august, Teatrul de Vară din Mamaia se transforma într-un furnicar. Artiștii se pregăteau de recitaluri, iar tinerii interpreți urcau cu emoție pe scenă, conștienți că evenimentul era o adevărată rampă de lansare.

Ultima reprezentație pe această scenă a Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia a avut loc în 2010, ulterior fiind mutat la Teatrul de Vară Soveja până în 2012, când a avut loc ultima ediție. Cu toate acestea, aici au mai avut loc diverse spectacole de divertisment, ultimul spectacol la Teatrul de Vară din Mamaia având loc în 2013, sub denumirea de "La revedere, Litoral!".

Chiar dacă nu a mai fost folosit, în loc ca cei răspunzători să ia măsuri de conservare, obiectivul a fost lăsat de izbeliște și pasat de la Consiliul Local Constanța la Consiliul Jude-țean Constanța.

Unii l-au lăsat să se degradeze, alții încearcă să-l salveze

Clădirea s-a aflat, ani la rând, în custodia Consiliului Județean, iar administratorii ei n-au mai dat doi bani pe această locație care are o sală cu 1.100 de locuri. Pentru a scăpa de răspundere, CJC a decis, în 2014, pe baza unui protocol, să treacă obiectivul la Consiliul Local Municipal Constanța.

"În protocolul de predare-primire, exista o clauză potrivit căreia Consiliul Local Municipal Constanța avea obligația de a demara lucrările de reabilitare până la data de 1 noiembrie 2015. Ideea era de a face un acvariu și un complex cu rol educațional și divertisment, dar trebuia să găsim și sursa de finanțare. Nu ne-am apucat de niciun studiu atât timp cât nu aveam banii, pentru că venea Curtea de Conturi peste noi. A trecut vremea, în bugetul local nu am avut nimic prins legat de Teatrul de Vară din Mamaia, am discutat și a revenit de drept înapoi la CJC", explica situația primarul Constanței, Decebal Făgădău.

În acest context, noua conducere a CJC încearcă să salveze obiectivul de la dispariție. Drept urmare, vineri, 30 septembrie, de la ora 10.00, va avea loc o dezbatere publică având ca temă proiectul "Complexul de agrement Teatrul de Vară Mamaia". Evenimentul va avea loc la sediul Centrului de Excelență în Turism "Tomis".

În încercarea de salvare a obiec-tivului, reprezentanții CJC au făcut deja demersuri pentru pregătirea unui proiect care va fi depus în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 7. Obiectivul specific al acestui proiect vizează reabilitarea și modernizarea teatrului, ce are o suprafață de 7.102 mp, creșterea numărului preconizat de evenimente în această grădină de vară, creșterea numărului de salariați, activități de marketing și promovare a obiectivului restaurat.

Vor să atragă fonduri europene

Mai mult, prin atragerea fondurilor europene, costuri care s-ar ridica la aproximativ 4,5 milioane de euro, reprezentanții CJC intenționează să facă investiții majore și să dea o altă față întregii zone.

Astfel, după cum reiese din proiect, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a teatrului, se va amenaja o zonă de circuit velo și agrement, vor fi refăcute aleile din perimetrul exterior al clădirii, se vor amenaja grădini suspendate pe terasa de jur-împrejur a teatrului și una pe partea dinspre Complexul Perla, unde vor fi amenajate și locuri de joacă pentru copii. De asemenea, pe partea dinspre mare, se poate amenaja o zonă de loisir, cu spații tip grădină. Totodată, vor fi refăcute galeriile de artă din apropiere.

În ceea ce privește teatrul, din proiect reiese că scările de acces au nevoie de refacere totală, la fel ca și întreaga rețea de alimentare cu apă și canalizare. În plus, va fi refăcut zidul de incintă, scaunele urmează să fie înlocuite, sistemul de iluminat și sonorizare va fi unul nou, iar acoperișul va fi retractabil. De asemenea, vor exista rampe de acces pentru persoanele cu dizabi-lități, dar și vestiare, magazii și birouri moderne. 

Comentează știrea

DODO
19 septembrie 2016
de neinteles

subiectul ,, teatrului ,, la rubrica POLITICA ???

un cunoscator
19 septembrie 2016
da!

Pentru ca cei alesi in Consiliul judetean si care raspund de teatrul din Mamaia sunt membri ai formatiunilor politice dar habar nu au de responasibilatile lor. Sunt niste cacaciosi!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7307 secunde