Tăriceanu și Dragnea au vizitat noul pod de la Agigea

922
6
Tăriceanu și Dragnea au vizitat noul pod de la Agigea - fondtariceanu-1415899881.jpg

Articole de la același autor

Premierul Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC la funcția de președinte al României, și-a anulat, pentru a doua oară, în această săptămână, vizita în județul Constanța.


Inițial, el ar fi trebuit să ajungă marți la malul mării însă vizita a fost anulată deoarece atunci a avut loc ședința de Guvern. La scurt timp, reprezentanții PSD Constanța au transmis un comunicat de presă în care precizau că Victor Ponta va participa, joi, la testele de rezistență ce vor avea loc la noul pod din zona Agigea. Cu toate acestea, premierul Ponta nu a mai ajuns nici ieri la Constanța, de această dată fiind invocate condițiile meteorologice ce nu au permis decolarea elicopterului cu care ar fi trebuit să vină. Totuși, sutele de oameni veniți la fața locului nu au rămas cu "ochii în soare" aplauzele fiind primite de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vicepremierul Liviu Dragnea, miniștrii Radu Stroe și Darius Vâlcov care și-au făcut simțită prezența în zonă. În plus, pe lângă simpli cetățeni sau muncitori, reprezentanții Guvernului au fost așteptați de primarul Radu Mazăre, parlamentari PSD, UNPR sau PC din Constanța, primari, consilieri și directori de la deconcentrate.


În timpul vizitei efectuate de oficialitățile de la București a fost efectuată o testare statică a rezistenței la încovoiere și torsiune fiind folosite 50 de autocamioane. În plus, specialiștii au prezentat oficialilor informații despre construcția podului și etapele următoare.
În timpul vizitei, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a gafat în mod nepermis fiind prins cu temele nefăcute. El a apreciat că noul pod este "o lucrare de artă inginerească, foarte specta-culoasă", din afirmațiile făcute reieșind însă că el confunda noul pod cu podul vechi de la Agigea, ce traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră și care a fost reabilitat recent. 


"Sunt lucrări care trebuiesc periodic întreținute. Este un pod relativ, parțial nou. Este podul hobanat care a funcționat și înainte. Eu am mai mers aici, în zonă de vreo trei ori și am văzut că noaptea este foarte frumos luminat", a afirmat președintele Senatului, în timp ce ziariștii îi spuneau că este o confuzie între poduri. 


În cele din urmă, situația a fost salvată de vicepremierul Liviu Dragnea care avea informații clare despre noul pod. "Este o investiție importantă pentru că, în primul rând, face legătura între nordul și sudul Portului Constanța și, de asemenea, face legătura cu A4, varianta oco-litoare a municipiului și se evită trecerea prin Lazu și Agigea. Este un pod extrem de important și util. Urmează acum infrastructura și drumurile de acces. Acest pod este cel mai mare de acest gen din România, o lucrare foarte importantă. După finalizarea bretelei rutiere de conectare cu DN39, proiect aflat în des-fășurare, aceste investiții vor determina decongestionarea traficului în zonă. Scopul testărilor de astăzi este acela de a obține informații asupra comportării suprastructurii podului la acțiunile avute în vedere la proiectarea podului și pentru aprecierea stării de viabilitate", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea. 


Podul rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră are o structură de tip hobanat. El are o lungime totală de 360 metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lățimea podului este de 17,4 metri, permițând circulația pe patru benzi. Valoarea totală a contractului de finanțare a întregului proiect "Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră și lucrări aferente infrastructurii rutiere și de acces în Portul Constanța" este de 191.797.112 lei.


Pe de altă parte, din acest proiect face parte și obiectivul "Bretea rutieră de conectare cu DN39", un drum cu două benzi, în continuarea podului rutier de la km 0+540 peste Canalul Dunăre - Marea Neagră care va face joncțiunea cu DN39 în apropierea intrării în localitatea Eforie Nord.


Comentează știrea

mielutu
14 noiembrie 2014
hai sa ne radem

fotografia imi aduce aminte de vizitele inpuscatului. el care spune 3 imbecilitati si lingaii din preajma care se prapadesc de ras de ' SPIRITELE" imbecilului. asa si acum. nimic schimbat. curva de tariceanu da din gura si limbistii mor de ras. fata cea mai stupida avand-o mazare.

Ion
14 noiembrie 2014
bataie de joc la adresa tuturor

Comunisti imputiti. Stiti ce au facut? Au adunat angajatii de la RAJA si i-au tinut in frig, pe pod, cu orele pana au catadicsit Dragnea si Tariceanu sa vina sa declare ca nu stiu unde se afla. Oameni buni treziti-va. Nu vedeti ca habar nu au in ce tara se afla? In afara de milioanele de euro pe care le-au furat nu ii intereseaza altceva. La Tuzla primarul i-a obligat pe pompieri sa spele soselele ca vine Ponta. A murit Ceausescu degeaba. Asta vreti dragi romani? Tariceanu care nu stie pe ce pod se afla va fi prim ministrul Romaniei daca castiga Ponta. Suntem o tara de .... daca nu reusim sa scapam odata pentru totdeauna de asemenea nemernici.

ath
14 noiembrie 2014
Despre strigoi si usturoi

Ceausescu nu a murit. Ati crezut ca scapati de el ? Nu ! Spiritul lui s-a multiplicat.La inceput a fost Ceausescu. El le stia pe toate,el ne saluta cu mana de la tribuna partidului,numai el taia panglici.Ceausescu facea baie de multime,Ceausescu inaugura obiective industriale,Ceausescu adora aplauzele si ovatiile multimii.Am inceput sa cred in strigoi.Nu intamplator,Romania este cunoscuta ca o tara a vampirilor.Nu intaplator,romanii cred in strigoi.In credinta populara,strigoiul iti chinuie visele.Cand cineva este bantuit de strigoi se spune ca vitele se imbolnavesc,recoltele se imputineaza,pomii nu mai rodesc,iar oammenii sufera de diverse boli sau necazuri.Ceausescu a murit in chinuri.Ne place sau nu,strigoiul ceausist ne bantuie linistea si dupa 25 de ani de la moartea lui.Ceausescu s-a multiplicat. Uitati-va numai in aceasta poza si numarati cati moroi ceausisti se chinuie sa intre in cadru.Nu le ajunge poza.Pe buna dreptate va intreb.Care este deosebirea intre acesti indivizi si fantoma lui Ceausescu ? Eu cred ca nu exista nicio deosebire.Sunt identici,gandesc la fel,inaugureaza obiective industriale.In schimb sunt mai multi ceausei.S-au multiplicat.Se pare ca prin moartea lor,regimurile extremiste lasa in urma niste monstri.Se pare ca disparitia unui dictator (Hitler,Ceausescu,etc) nu inseamna si disparitia regimului care l-a creat pe dictator.Romania postdecembrista este un exemplu.Mazare a simpatizat la inceput Claus von Stauffenberg colonelul care a atentat la viata lui Hitler.Sa ne aducem aminte cum a defilat Mazare imbracat in uniforma de nazist.Pentru ca nazismul a fost "exorcizat" in Europa,Mazare a primit un avertisment de la societatea civila.In momentul ala,Mazare si-a schimbat optiunea.Mazare visa la totalitarism.Daca nazist nu se poate este mai usor ca bolsevic.Strigoiul comunist nu a fost condamnat in Romania.Uitati-va la el,asemenea lui Ceausescu,Mazare adora sa faca baie de multime,adora aplauzele multimii. El traieste din ovatii,el se hraneste cu aplauze,asemenea strigoilor.Spectacolele de la Mamaia cu carele alegorice,"spectacole" unde el tine sa fie in centrul atentiei sunt dovezi incontestabile ale afirmatiilor mele de mai sus.Setea de putere este o boala.Nu te nasti cu ea.Boala se capata daca exista si un mediu favorizant: primitivismul si lichelismul supusilor.Domnilor,daca vreti sa scapam de moroii bolsevici exita o metoda sigura:USTUROIUL.Duminica 16 noiembrie 2014 va sfatuiesc sa va agatati cate un catel de usturoi la usa casei,la portiera masinii sau la capul patului.Sa-l lasati acolo pana scapam de moroii secolului XX.

Ion
14 noiembrie 2014
fii erou

Ai pe cineva in casa care vrea sa voteze cu Ponta? Fii erou pentru tara: ascunde-i buletinul!

silvia
14 noiembrie 2014
operator pc

Cele mai noi locuri de munca!  Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5579 secunde