Subsecretarul apărării pentru informații din SUA, vizită în România

64
Subsecretarul apărării pentru informații din SUA, vizită în România - subsecretardestatmichaelvickersl-1406809510.jpg

Articole de la același autor

Subsecretarul american al apărării pentru informații, Michael G. Vickers, s-a aflat într-o vizită oficială în România, în cursul căreia a avut o întâlnire cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, în care s-a discutat și despre viitoarea misiune NATO în Afganistan.

Conform unui comunicat al MApN remis Mediafax, ministrul Dușa l-a asigurat pe partenerul american cu privire la menținerea poziției ferme a părții române pentru dezvoltarea relațiilor cu SUA în domeniul apărării, în cadrul "Parteneriatului Strategic Intensificat pentru secolul XXI".

De asemenea, oficialul român a apreciat sprijinul acordat de SUA pentru pregătirea personalului și dezvoltarea capabilităților, precum și pentru susținerea cu tehnică și asistență logistică a trupelor române desfășurate în Afganistan.

Ministrul român al apărării și subsecretarul american al apărării pentru informații au mai discutat despre viitoarea misiune a NATO în Afganistan, subliniind necesitatea continuării cooperării în acest teatru de operații și după anul 2014.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 27 Iulie 2014
Stire din Sport : Polo: România, pe locul opt la CE
Pagina a fost generata in 0.4516 secunde