Senatorul Christian Gigi Chiru, reconfirmat ca președinte al PDL Constanța

796
3
Senatorul Christian Gigi Chiru, reconfirmat ca președinte al PDL Constanța - senatorulchristiangigibchirureco-1387119545.jpg

Articole de la același autor

Consiliul de Coordonare Județean al Organizației Constanța a Partidului Democrat Liberal s-a reunit, sâm-bătă, pentru a alege noul Birou Permanent Județean (BPJ). 


În cadrul întâlnirii, președintele Organizației Județene a PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, a pre-zentat în fața colegilor săi un raport de activitate în care a făcut referire la un altfel de PDL, "o organizație cu o bază internă puternică, cu oameni cinstiți și onorabili, orientat către soluții pentru constănțeni". El a mai precizat că a fost necesară o triere internă și o verificare amănunțită, pentru a da vitalitate organizației. Revenind la alegerile interne organizate la Teatrul Național "Oleg Danovski", la eveniment au participat 351 de delegați din întreg județul.


În urma scrutinului, Christian Gigi Chiru a fost reconfirmat pe funcția de președinte. Alături de el, BPJ al PDL Constanța este format din Con-stantin Chirilă, Zanfir Iorguș și Iustin Fabian Roman (prim-vicepreședinți), secretar general - George Măndilă, secretari generali adjuncți - Florin Tudor Gavrilă, Dumitru Gheorghiu, vicepreședinți - Adrian Sponte, Mariana Dumitrescu, Ionel Măruțoiu, Costel Stancă, Romeo Rezeanu, Emil Mihăiță Vișoianu, Linica Stan, Cerasela Arsinte și Stelian Gima.


De asemenea, din BPJ mai fac parte secretari executivi, președinți și vicepreședinți de colegii: Ionuț Anghel, Constantin Cristian Bălăucă, Mihai Durbală, Anca Bobe Demirel, Andreea Artagea, Ale-xandru Chițoi, Paul Niculcea, Marian Ilinca, Romeo Murea, Cristian Zahariuc, Vasile Delicoti, Oana Maria Florea, Sorina Tușa, Ion Solomon, Mihaela Andrei, Gheorghe Beșliu, Camelia Pleșca, Floriean Hristea, Gheorghe Georgescu, Dan Pândichi, Ionel Obrejean, Maria Soare, Daniel Gheorghe, Valentin Neagu, Nicolae Ionescu, trezorier - Leana Tudor. Tot sâmbătă au fost aleși să facă parte din BPJ și Adrian Alexandrescu ca președinte al Comisiei Județene de Integritate, Statut și Litigii, precum și Oana Magdalena Pavel ca președinte al Comisiei Județene de Revizie și Control.


În altă ordine de idei, reaminti că, din noul BPJ mai fac parte ca membrii de drept, deputatul Florin Gheorghe, Elena Ivănescu - președinte al Organizației de Femei, Nicolae Ciucă - președinte al Organizației Vârstei a Treia, Cristian Orozan - președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri, Vasile Delicoti - președinte al Ligii Aleșilor Locali și Sorina Tușa - președinte al Organizației Județene de Tineret.


Comentează știrea

murea
16 decembrie 2013
Inviere

Jiji vrea sa invie pdl cu unu mic,gras si chel pe care il cheama "murea". Cum poate "murea"(imperfetul trecut al verbului "a muri") sa faca asa o minune ?

pdl-ist
16 decembrie 2013
Cojocaru Eugen sa isi caute un loc pe la mititica

Eugene Cojocare ai luat-o pe cocoasa! Te-a facut Ciuca la functie. Tu cu echipa ta ce-ar fi sa mergeti la nenea Danut, ca va este mai cald si bine, acolo aveti deplina libertate in decizii, sunteti fiecare pe cai mari, de capul vostru.

MATEI
16 decembrie 2013
ALA MIC SI CHEL....

DA STIMATE MA....DA ALA MIC (1,78 NU POATE FI MIC ), SI CHEL (DE FAPT ASA SE TUNDE OMUL )....ARE.....VOINTA MARE! HALAL CRITERIU DE ANALIZA A COMPETENTELOR,,,,ITI TREBUIE MULTA INTELIGENTA

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7062 secunde