Senatorii au respins acordarea a 500 de lei pentru nou-născuți

195

Articole de la același autor

Senatorii au respins marți o propunere legislativă privind acordarea unui ajutor financiar de 500 de lei mamelor pentru fiecare copil născut.

Senatul a respins acest proiect cu 84 voturi "pentru", 16 "împotrivă" și 15 abțineri.

Punctul de vedere al Guvernului a fost prezentat în ședința de plen de secretarul de stat Georgeta Bratu, care a spus că un proiect similar a funcționat în perioada 2007 - 2010, denumit atunci "trusoul pentru nou-născuți".

"Având în vedere că proiectul de act normativ nu este în concordanță cu Legea 272 privind asistența socială, în sensul că toate beneficiile se raportează la indicatorul social de referință și efortul financiar suplimentar de peste 100 milioane lei, Guvernul nu susține propunerea legislativă", a declarat secretarul de stat.

Pe de altă parte, senatorul PDL Dumitru Oprea a criticat faptul că luni s-a votat procedură de urgență pentru creșterea salariilor pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți, în schimb pentru trusoul nou-născuților nu se găsesc bani.

"Ieri (luni - n.r.) a fost procedură de urgență pentru creșterea salariilor la primari, la viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți. Sper ca, atunci când o să vină în procedură de urgență propunerea, să se prezinte la fel fișa financiară, ca de fapt și la Inspectoratul de Stat în Construcții, unde ministrul are libertatea să facă posturi și să le crească și să le sporească, dar nu am văzut fișa financiară. Și acum, pentru alocația copiilor, ce argument că nu e fișa financiară? Dar pentru celelalte propuneri există?", a întrebat senatorul democrat-liberal.

În timpul dezbaterilor, senatorul PP-DD Haralambie Vochițoiu i-a îndemnat pe senatori să nu trateze proiectul de lege ca pe un proiect al Opoziției.

"Știu că și acest proiect de lege va cădea datorită votului majoritar USL. Știu că și de data aceasta copii românilor vor rămâne doar cu șansa de a fi mâncați de câini și nu de a primi o alocație mai mare. (...) Nu este un proiect de lege demagogic, el aparține reprezentanților PP-DD și poate veți considera că vom găsi și resurse", a arătat Vochițoiu, citat de Agerpres.

Senatul este prima cameră sesizată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1645 secunde