Senatorii au aprobat: amenzi uriașe pentru defăimarea socială

122
Senatorii au aprobat: amenzi uriașe pentru defăimarea socială - senatoriiauaprobat-1444232358.jpg
Senatul a aprobat, în ședința plenului de ieri, propunerea legislativă privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup, inițiată de Liviu Dragnea (PSD), potrivit căreia defăimarea socială se pedepsește cu amendă de la 1.000 lei până la 60.000 lei.


"Defăimarea socială constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv amendă de la 2.000 lei la 60.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup social", se arată în propunerea de lege. Propunerea vizează și înființarea, în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a Departamentului pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței. 


Potrivit propunerii de lege, persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare defăimării sociale sau anularea situației create prin discriminare. Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a apro-bat-o în calitate de primă Cameră sesizată, cu 52 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" și trei abțineri. 


Potrivit proiectului inițiat de social-democratul Liviu Dragnea, prin defăimarea socială se înțelege fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la o categorie de persoane "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiții culturale, apartenență politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilități, boală cronică necon-tagioasă sau infecție HIV/SIDA".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 30 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Senatorii au chiulit din ședința plenului
Miercuri, 02 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Ce s-a întâmplat, astăzi, la Senat
Pagina a fost generata in 0.5059 secunde