"Seismul" din PDL Constanța ajunge în atenția Comisiei Naționale pentru Statut, Etică și Litigii

1584
Biroul Permanent Național (BPN) al PDL a decis, în ședința de ieri, ca în cazul conflictului declanșat în interiorul PDL Constanța în urma Consiliului de Coordonare Local (CCL) din 5 iunie să intervină Comisia Națională pentru Statut, Etică și Litigii. Astfel, potrivit explicațiilor deputatului Constantin Chirilă, cel care a participat la ședința de BPN - liderul PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, neputând, conform propriilor declarații, să fie prezent la eveniment -, forul central al partidului a decis că, date fiind numeroasele documente depuse, e necesară intervenția Comisiei Naționale. Deputatul constănțean a precizat aici că atât echipa care îl susține pe Banias, cât și cea care merge pe mâna deputatului Maria Stavrositu, au de-pus, la BPN, documente menite să susțină poziția fiecăreia, anume caracterul statutar sau nestatutar al scrutinului derulat la începutul lunii iunie.
Reamintim că, ulterior alegerilor pentru conducerea Organizației Municipale a PDL Constanța, în urma cărora a fost ales lider al structurii Maria Stavrositu, la BPN a fost depusă o contestație a CCL-ului, pe motiv că nu ar fi fost organizat în conformitate cu prevederile statutului PDL. În plus, același dosar cuprinde și propunerile de excludere din partid ale lui Florian Constantin, fostul președinte al Organizației Municipale, și Laurențiu Mironescu. Semnatarii contestației invocă, și în cazul excluderii, încălcări de statut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1983 secunde