S-a stabilit prețul gigacaloriei în Mangalia

589
1
S-a stabilit prețul gigacaloriei în Mangalia - cristianradu-1352215846.jpg
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, ieri, o întâlnire cu președinții asociațiilor de proprietari, pentru a discuta despre contractele de furnizare a agentului termic și prețul gigacaloriei. 

În cadrul discuțiilor, la care au participat consilierii locali și directorul Goldterm, Dan Georgescu, s-a stabilit ca, în aceste zile, fiecare asociație de proprietari să încheie contractele de furnizare cu societatea Consiliului Local. Totodată, primarul Cristian Radu a declarat că împreună cu membrii Consiliului Local a convenit ca prețul local de facturare să fie de 295 de lei.

"În orașul nostru, subiectul termoficării a fost unul sensibil, din cauza situațiilor neplăcute de iarna trecută. Dar, așa cum am promis încă din vară, de acum înainte căldura și apa caldă nu vor mai constitui o problemă pentru locuitorii Mangaliei. Vă asigur că cetățenii vor plăti un preț al gigacaloriei de 295 de lei, la care se adaugă ajutoarele de stat pentru cei care se încadrează în plafoanele stabilite de lege", a menționat edilul Cristian Radu.

Pe de altă parte, el a mai spus că se lucrează și la conducta de gaze, iar săptămâna viitoare va fi branșată prima centrală termică din oraș. Astfel, în funcție de negocierile româno-bulgare, furnizarea efectivă a gazelor în Mangalia ar putea avea loc până la sfârșitul acestui an.

La rândul lui, directorul Goldterm, Dan Georgescu, a subliniat că s-au încheiat reviziile tehnice ale centralelor termice, iar de la sfârșitul acestei săptămâni, s-ar putea începe furnizarea agentului termic, în funcție de condițiile meteo. El a mai spus că în prezent se lucrează la limitarea pierderilor pe rețea, astfel încât să se asigure confortul locatarilor, iar costurile cu încălzirea să fie acceptabile.

"Goldterm are un dispecerat care preia non-stop problemele semnalate de cetățeni. La fiecare centrală termică vor exista specialiști aflați permanent la dispoziția populației", a mai spus Georgescu.

În cadrul discuțiilor, s-a mai vorbit despre facturarea individuală, recuperarea debitelor de la rău-platnici și rebranșarea celor care au renunțat la sistemul centralizat de încălzire.

Comentează știrea

Gogu Steriade
7 noiembrie 2012
Mazare 2

Cristian Radu = Mazare 2.Precis ca la urmatoarea campanie electorala o sa le promita mangaliotilor un nou CET,asa cum a promis Mazare.De ce Constanta & Mangalia au preturile cele mai mari din toata tara la gigacalorie? PS.Dupa ce ai intrat in Mafie,primul lucru pe care te pun sa-l faci este sa comiti o crima.La fel se intampla si cu mafia politica de la noi,te pun baietii destepti sa comiti o delapidare,un jaf,de ex. sa umfli pretul gigacaloriei in cazul nostru

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Ședință ordinară la Mangalia
Pagina a fost generata in 1.029 secunde