"PSD nu este interesat în acest moment de crearea unei alte majorități"

91

Articole de la același autor

Deputatul social-democrat Florin Iordache susține că PSD nu este interesat în acest moment de crearea unei alte majorități, în afara USL, în contextul în care în ultima perioadă mai mulți parlamentari PP-DD au intrat în rândul social-democraților.

"Nu ne interesează în acest moment crearea unei alte majorități. Noi am fost votați și mandatați pe un anumit proiect de guvernare, împreună cu colegii de la PNL. Într-adevăr, foarte mulți colegi s-au îndreptat către noi, către PSD, pentru că, prin proiectul politic pe care PSD-ul, ca partid, îl oferă, dă mai multe garanții pentru o carieră politică în continuare, dar nu ne interesează în acest moment crearea unei alte majorități. Toate proiectele și cu tot ceea ce am venit în fața electoratului am venit împreună cu colegii din PNL, inclusiv ultimul proiect, cel care vizează descentralizarea. Mergem împreună cu ei. În acest moment, PSD-ul nu-i interesat de o altă majoritate", a declarat Iordache, astăzi, pentru RFI.

Întrebat când ar fi interesat PSD de formarea altei majorități, deputatul a răspuns că nu în acest moment, dar nu se știe ce va fi anul viitor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3744 secunde