Proiectul lui Iorguș pentru Mangalia: cea mai ieftină gigacalorie din țară

3321
19
Proiectul lui Iorguș pentru Mangalia: cea mai ieftină gigacalorie din țară - zanfiriorgus71333657016-1333658174.jpg

Articole de la același autor

Sensibil la problemele cu care se confruntă locuitorii din Mangalia de când a părăsit administrația locală, deputatul PDL Zanfir Iorguș s-a decis să candideze la Primăria Mangalia.

Anunțul a fost făcut public, ieri, de Zanfir Iorguș, în timp ce se afla la sediul PDL din Constanța, după ce membrii Biroului Permanent Județean i-au validat candidatura la Primăria Mangalia.
"M-am hotărât să candidez alături de echipa mea la Primăria Mangalia după ce am văzut că, timp de patru ani, nu s-a mai făcut nimic pentru locuitorii orașului. În această perioadă, situația din Mangalia a devenit catastrofală și a ajuns aproape de faliment, lucru care m-a determinat să candidez și să aduc soluții la problemele locuitorilor", a declarat Zanfir Iorguș, în cadrul unei conferințe de presă.
Și pentru că, în această iarnă, problema căldurii a fost cea care i-a chinuit cel mai mult pe locuitorii din Mangalia, Iorguș a spus că are deja soluții pentru ca oamenii să nu mai întâmpine astfel de probleme începând cu iarna acestui an.
În acest context, Iorguș a spus că intenționează să pună în aplicare un plan prin care se va realiza de către primărie un proiect de încălzire alternativă cu pompe de căldură care folosesc izvoarele de ape termale sub presiune din Mangalia. Termenul de execuție va fi imediat după ce Iorguș va fi ales primar al orașului Mangalia.
"Intenționăm ca la Mangalia să punem în aplicare un proiect pe care îl avem în lucru de doi ani. Este vorba despre un proiect de încălzire alternativ, cu pompe de căldură care folosesc izvoarele de ape termale sub presiune din Mangalia. Proiectul va fi finalizat din fonduri europene și locale și va aduce prețul mediu de producție a gigacaloriei la 120 de lei. În aceste condiții, populația branșată la sistemul centralizat de căldură va plăti un preț fix de 165 de lei gigacaloria, preț care va exista pe toată perioada mandatului meu", a spus Zanfir Iorguș.
El a mai adăugat că toate familiile care sunt debranșate de la căldură și care locuiesc la bloc sau în gospodării individuale și care folosesc altă sursă de încălzire, cum ar fi gazele naturale sau energia electrică, vor primi în lunile de iarnă un ajutor de încălzire de 150 de lei pe lună, dacă veniturile familiei respective nu depășesc 2.000 de lei lunar și 100 de lei pe lună pentru familiile ale căror venituri lunare depășesc 2.000 de lei. 
În altă ordine de idei, Iorguș a ținut să precizeze că, imediat după ce va fi ales primar al municipiului Mangalia, intenționează să rezi-lieze contractele dintre asociațiile de proprietari și SC Callatis Therm și preluarea serviciului de producere și distribuție agent termic de către primărie, deoarece noua societate Callatis Therm a arătat în această iarnă că este incapabilă să asigure căldura în oraș.

Un alt proiect pe care dorește
să-l pună în aplicare ca primar al orașului Mangalia este cel care vizează asistența socială la domiciliu. Printre altele, oamenii nevoiași nu vor mai fi puși pe drumuri și obligați să stea la cozi pentru a primi alimente, ci va exista un tichet social cu care să-și poată cumpăra ce alimente doresc.
Proiectele lui Zanfir Iorguș nu se opresc aici. Ele vor fi făcute publice în cadrul unei ample întâlniri.
Deputatul PDL Zanfir Iorguș își va anunța oficial candidatura la Primăria Mangalia, sâmbătă, 7 aprilie. Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 17.00, la Casa de Cultură din oraș, și va fi urmat de un spectacol.



Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
xxxxx
6 aprilie 2012
Oalta gogoasa

Da este o alta gogoasa transmisa de dl Iorgus ,stiu ca daca va ajunge primar va face tot posibilu sa subordoneze dinsului si asa mai trece 4 ani.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

pentru cetateni
6 aprilie 2012
Iorgus lasa-ne

unde a fost Iorgus atunci cand acest guvern a facut rau acestui popor prin politica sa IN PARLAMENT si a girat acest guvern cu toate taierile de salarii si fara de legile.S-a desteptat acum si a gasit apa termala de incalzit aceasta a fost aici din totdeauna si au venit si alti cu aceste idei dar nu au fost luati in seama la vremea respectiva cand primar era tot Iorgus .A imbogatit cat a fost primar o seama de comercianti care acum se tin cu limba scoasa dupa el si-i plimba sacosele.S-a opus si a intarziat pe cat se poate aducerea gazului pentru ca incalzirea la vila sa sa fie facuta cu carburant ne platit iar gazul se contorizeaza .Sa-i fie rusine si sa lase orasul pe mana unor oameni ai locului si cinstiti.Votandu-l pe Iorgus si castigand USL-ul pe plan national o sa vedeti cum o sa inceapa sa se planga ca nu primeste bani sau nu are sustinere politica iar problemele cetatenilor vor ramane aceleasi.

Adrian
6 aprilie 2012
Iorgus

Proiecte nu numai bune, dar perfect fezabile. sunt convins ca Iorgus nu vine cu baloane de sapun asa cum fac contracandidatii sai. Oricum, realizarile din trecut il recomanda ca fiind singurul candidat cu adevarat serios

racu costel
6 aprilie 2012
despre plagiatori

Iorgus a ramas in criza de idei? a inceput sa copieze proiectele lui Cristi Radu..? in pana de idei, nu face decat sa cada in ridicol neputand veni cu un proiect propriu...Radu va fi cu siguranta cea mai buna alegere pentru Mangalia!!!!

Carbonu
6 aprilie 2012
Copie

ce face ? incearca sal copie pe Radu Cristi ? :))) no sai mearga oricum toata lumea il vrea pe Radu CRISTI RADU PRIMAR ! ! !

666
6 aprilie 2012
Cristi radu furicios

cristi radu, plagiat!Vivat!votati garda financiara!

Dorin
6 aprilie 2012
Iorgus

Cei care postati acuzatii de plagiat sunteti niste pacalici platiti de Radu Cristian.Ieri la conferinta de presa Iorgus si-a prezentat programul, azi dimineata iese Cristi si trambiteaza un program facut pe genunchi.Deci intrebare logica este, cine pe cine copiaza?Nu va mai agitati cu spagarul vostru,oricum Iorgus castiga detasat.

IONUTZ
6 aprilie 2012
IORGUS vinde tot

Iorgus vinde tot! si asta copie ce vede la Cristi Radu? ce ne mai trebuie Iorgus? a facut praf toate statiunile (zici ca-s ruine),si-a bagat coada si a sabotat caldura de iarna asta, a vandut padurea comorova aproape toata si a vandut si curtea spitalului.

Bibi
6 aprilie 2012
Chill

Nu castiga niciun Iorgus, calmati-va! Bucurat-va ca am scapat de el si facem ce trebuie acum, cu oameni noi si capabili cum stim ca este Cristi Radu!

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5517 secunde