Primarul Marian Iordache a anunțat ample reabilitări în Medgidia

191
Primarul Marian Iordache a anunțat ample reabilitări în Medgidia - medgidialansareproiect-1379441458.jpg

Articole de la același autor

Primăria Municipiului Medgidia a organizat o conferință de presă privind lansarea proiectului "Reabilitare / modernizare străzi, par-cări, pod și stații de transport în Municipiul Medgidia". Potrivit primarului Marian Iordache, lucrările de reabilitare a infrastructurii urbane din municipiul Medgidia vizează modernizarea condițiilor de transport pentru eficientizarea conectivității umane administrative și de afaceri, prin reabilitarea căii principale de acces în municipiu. "Proiectul contribuie astfel la îmbunătățirea gradului de atrac-tivitate a Regiunii Sud-Est, la creșterea calității vieții și la crearea de noi locuri de muncă. Obiectivul specific îl reprezintă reabilitarea infrastructurii stra-dale, pietonale și de petrecere a timpului liber pentru eliminarea disparităților de accesibilitate în și între zonele municipiului Med-gidia, și pentru creșterea gradului de confort al cetățenilor", a spus edilul din Medgidia. El a adăugat că perioada de implementare a proiectului este de 22 de luni de luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv 22.8.2013, până la 21.6.2015. În ceea ce privește obiectivele specifice, acestea sunt reprezentate de reabilitarea a 25 parcări în Zona Nord, adiacente străzilor Independenței, Mihai Viteazul, Industriei, Vîlcelelor, Dezrobirii și 11 parcări în Zona Vest, adiacente străzilor Podgoriilor, Vânătorilor și Lupeni. De asemenea, în cadrul proiectului se vor amenaja 49 de stații de transport în comun. Totuși, prioritatea proiectului o reprezintă reparația capitală a podului peste Canalul Dunăre - Marea Neagră ce constă în lucrări la infra-structură și suprastructură, pe o suprafață totală de 13.419 mp. Valoarea totală a proiectului este de 13.802.010,79 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5296 secunde