Primarul Cristian Radu: "Am descoperit la Mangalia o adevărată caracatiță"

376
Primarul Cristian Radu:

Articole de la același autor

Primăria Mangalia a marcat, vineri, încheierea proiectului "Amena-jare și reabilitare obiective turistice în stațiunea Neptun-Olimp". Proiectul, în valoare totală de aproape 7 milioane de lei, a fost finanțat din fonduri europene.

Edilul Cristian Radu, prezent la eveniment, s-a declarat încântat de realizarea acestui proiect, aruncând totodată săgeți spre consilierii locali care blochează restul proiectelor europene.

"Sunt foarte mulțumit de ce s-a făcut pentru că sunt lucruri frumoase pentru oraș, care, indiferent de numele primarului sau a consilierilor, vor rămâne mult timp de acum încolo pentru generațiile următoare. Sper să finalizăm și celelalte proiecte europene, care în momentul de față sunt blocate de anumiți consilieri locali. Sunt speriați deoarece am descoperit o adevărată caracatiță la Mangalia, o caracatiță a intereselor personale, pe care eu nu am de gând să o protejez.

Trecând însă peste aceste probleme, aș vrea să mulțumesc colegilor din Primărie pentru spri-jinul acordat și toată activitatea depusă ca aceste proiecte cu fonduri europene să poată fi realizate la Mangalia. Dorința noastră este să avem la Mangalia o faleză de 9 kilometri, care să lege orașul de Olimp, o faleză pe malul mării unde turiștii, copiii, nepoții și părinții noștri să se poată plimba admirând marea", a declarat primarul Cristian Radu.

În cadrul proiectului inaugurat vineri s-a reabilitat și amenajat aleea adiacentă plajei din Neptun, zona "La steaguri", pe o distanță de 760 metri. Aceasta are, pe partea dinspre plajă, un parapet placat cu granit, de 50 cm înălțime, pentru a împiedica nisipul să pătrundă pe aleea pietonală, fiind prevăzut cu căi de acces spre plajă din 50 în 50 de metri.

Aleea pietonală, cu o lățime medie de 2,5 metri, a fost placată cu dale mari de granit în două nuanțe (gri și roșcat), tratat împotriva alunecării.

Pe partea dinspre plajă a aleii pietonale sunt montate, din 3 în 3 metri, corpuri de iluminat din aluminiu extrudat, dotate cu leduri. Cea mai importantă zonă a falezei, "La steaguri", este amenajată cu fântâni arteziene, spațiu verde și paviment de granit. Structurile metalice de susținere a steagurilor au fost înlocuite cu structuri din fibră de sticlă cu înălțimea de 12 metri. Fântâna arteziană s-a realizat în triunghiul descris de aleile de acces către sectorul de plajă situat în fața steagurilor. Realizarea acesteia a presupus amenaja-rea a 12 cămine cu debit mare, prevăzute cu grătar și lampă cu led, iar jeturile de apă se vor ridica la o înălțime de 1,5 metri.

Potrivit proiectului, prin realizarea acestei investiții se preconizează creșterea numărului de turiști în stațiune cu 6% prin ridicarea standardelor de calitate și a infrastructurii de turism de utilitate publică, precum și stimularea creșterii investițiilor din alte sectoare economice ca urmare a creșterii fluxului de turiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4166 secunde