Primăria Ovidiu a început seria acțiunilor dedicate poetului Ovidius

252
1

Articole de la același autor

Primăria orașului Ovidiu a deschis, ieri, chiar de ziua nașterii marelui poet Ovidius, seria de evenimente din acest an ce a fost dedicată acestuia la nivel internațional. 


"Odată cu înfrățirea orașului Ovidiu cu orașul Sulmona din Italia, locul nașterii poetului Ovidius, în data de 6 martie, Primăria Ovidiu a primit dreptul, alături de primăriile din Roma și Constanța, de a folosi însemnul oficial al Bimilenarei Ovidius, ca semn unitar de marcare a evenimentelor comune din 2017-2018", a spus primarul orașului Ovidiu, George Scupra. 


El a explicat că prima acțiune a fost realizată în parteneriat cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, la meciul dintre FC Viitorul și Steaua București, unde copiii care au însoțit echipele pe teren au purtat logo-ul oficial.


Totodată, ieri, au avut loc seminarii și dezbateri la Liceul Tehnologic "Ion Podaru" și Școala Gimnazială Nr.2 din Ovidiu, prilej cu care elevii au prezentat drumul exilului, au recitat și au dezbătut viața și operele poetului. 


În acest context, edilul George Scupra, a prezentat legătura dintre orașul Ovidiu și viața poetului Ovidius. 


"Orașul Ovidiu este singurul oraș din Europa care poartă numele poetului, iar legendele spun că în acest spațiu Ovidius a fost exilat, scriind o parte din operele sale, de aici derivând și denumirea Insulei Ovidiu. Vizual, în vederea comemorării celor 2000 ani de ani de la moartea poetului, primăria a afișat însemnul oficial pe principalele clădiri administrative cum ar fi sediul primăriei, Centrul Cultural Elena Roizen, Club Sportiv Ovidiu, dar și la intrările din oraș, pentru a marca acest eveniment cultural de însemnătate inter-națională concomitent cu primăria din Sulmona", a mai explicat edilul George Scupra. 


De asemenea, șeful administrației locale a adăugat că seria de acțiuni dedicate Bimilenarei Ovidius va continua pe tot parcursul acestui an, urmând ca în vară să aibă loc, la Ovidiu, și prima ediție a "Festivalului Ovidius".


Comentează știrea

un cititor
21 martie 2017
foarte bine

BRAVO, domnule primar, George Scupra!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4191 secunde