Primăria Constanța invită cetățenii să se alăture campaniei "Curățăm Constanța noastră"

358
2
Primăria Constanța invită cetățenii să se alăture campaniei

Articole de la același autor

Campania de conștientizare "Curățăm Constanța noastră" se bucură de succes în rândul constăn-țenilor și în această toamnă.

În cursul zilei de sâmbătă, curățe-nia a continuat cu igienizarea parcului Tomis II, unde au participat și reprezentanți ai Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanța. Peste 60 de persoane au pus umărul la curățarea parcului din Tomis II, în timp ce aproape 100 de sportivi s-au mobilizat într-o acțiune de ecologizare ce a vizat baza sportivă de rugby Farul Constanța, sub îndru-marea Clubului Sportiv Tomitanii.

Totodată, peste 130 de persoane s-au alăturat inițiativei Bisericii "Sfânta Treime" Constanța de a ecologiza și igieniza zona Complexului Sportiv "Badea Cârțan".

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, după o zi de lucru, s-au adunat peste 400 de saci de deșeuri, care ulterior au fost ridicați de firma de salubritate și transportați la stația de reciclare.

Constănțenii care doresc să se alăture campaniei participând la acțiunile de ecologizare susținute și încurajate de Primăria Municipiului Constanța sunt invitați să o facă, fie că locuiesc la casă ori la bloc, fie că lucrează la o companie sau o instituție din Constanța. 

Comentează știrea

petrica
17 octombrie 2016
dar?

dar nu platim polaris?dar nu sunt asistatii sociali care sparg seminte si beau bere in h.c.?dar nu sunt contrbandisyii de tigari din h.c.,care trebuie sa munceasca in folosul comunitatii?caci alte pedepse nu se pot da?

Alba-neagra in capul vostru
17 octombrie 2016
Curatam Constanta Voastra

Cand trebuie sa curatam parculetul sau spatiul verde din fata blocului meu,Constanta este a noastra.Asociatiile de proprietari raspund de curatenie.Toate spatiile verzi sunt repartizate asociatiilor de proprietari.Chiar si aleea,straduta pana in axul ei apartine unei asociatii de proprietari.Cand eu vreau sa ma bucur de spatiul verde,de trotuarul,de parculetul curatat de mine,dau de o parcare,un gard sau un afis cu "Constanta este a mea-Proprietate privata-Constructie S+D+P+12E".Apoi sunt invitat la Primarie sa fac o reclamatie cu "nume si prenume" daca nu-mi convine ceva.Am ocupatie.Toata ziua trebuie sa stau cu ochii pe "Constanta voastra".Mai bine va curatam pe voi,pe toti derbedeii din Primarie,in frunte cu tine Fagadaule.Aveti rabdare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4774 secunde