Oamenii lui Tăriceanu i-au pus gând rău deputatului Mircea Banias

568
Oamenii lui Tăriceanu i-au pus gând rău deputatului Mircea Banias - foto-1490381438.jpg

Articole de la același autor

Biroul Politic Teritorial al ALDE Constanta s-a întrunit,în această seară, în cadrul unei ședințe ordinare, la sediul partidului din B-dul. 1 Mai. Cu această ocazie s-a hotarat, în unanimitate, că întâlnirea de la hotelul Ibis, din data de 12.03.2017, despre care presa a relatat, a fost nestatutară și toate deciziile luate acolo sunt lovite de nulitate absolută.


Tot în biroul politic de astazi au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, deciziile luate de Biroul Politic Local al ALDE Constanta, statutar convocat de președintele organizației, George Fulina, vizând sancționarea unor membri de partid.


"În cadrul aceleiași ședințe a fost dezbătută situația partidului la nivel central. Concluzia care s-a desprins este că actuala stare de fapt este de natură a aduce grave prejudicii de imagine unei formațiuni politice aflată la început de drum. Solicitam conducerii centrale a ALDE sa-și asume rolul de garant al respectării statutului partidului și să întreprindă demersuri în vederea convocării unui congres legal si statutar, la care membrii cu drept de vot sa se poată exprima liber, iar rezultatul sa fie unul care sa creeze premizele unui parcurs ascendent, în perspectiva viitoarelor confruntări electorale", a transmis liderul ALDE, deputatul Mircea Banias. 


De partea cealaltă, contestatarii lui Mircea Banias, respectiv, apropiații lui Călin Popescu Tăriceanu, susțin că vor propune la nivel central retragerea sprijinului politic al parlamentarului Mircea Banias. 
 

Reamintim că, atât la nivel central cât și local, ALDE s-a împărțit în două tabere, oamenii lui Daniel Constantin, cei care provin din PC, și cei ai lui Călin Popescu Tăriceanu, cei care provin din PLR.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3363 secunde